Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Şofer de 80 de ani rănit într-un accident rutier pe Calea Dorobanţilor FOTO+VIDEO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Miercuri seara, în jurul orei 17:30, neatenţia a dus la un nou accident rutier. Ieşit de pe strada Ştrandului, şi intrat pe Calea Dorobanţilor pentru a vira stânga, spre Centrul oraşului, un bărbat în vârstă de 80 de ani, a cărui autoturism Renault Symbol a fost lovit în plin de un Volkswagen Golf care se deplasa pe Calea Dorobanţilor, spre ieşirea din oraş, a fost rănit.

Şoferul în vârstă a ieşit cel mai „şifonat” din acest incident, fiind transportat de urgenţă la spital de o ambulanţă, după ce, în urma impactului a suferit o ruptură de claviculă. Acesta se afla în maşină împreună cu soţia sa, care susţină că Golf-ul care i-a lovit avea viteză foarte mare, motiv pentru care nu a mai putut opri, pentru a lăsa Renault-ul să „intre” pe sensul care vine spre oraş.

În cealaltă maşină, dacă şoferul a scăpat nevătămat, pasagera aflată pe scaunul din dreapta a intrat în stare de şoc, medicii acordându-i şi acesteia îngrijiri medicale.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au verificat cu aparatul etilotest pe şoferul Golf-ului, acesta indicând valoarea „0”. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestui accident, care, din fericire, s-a soldat doar cu pagube materiale serioase şi cu rănirea relativ uşoară a şoferului în etate, deşi ţinând cont de vârsta înaintată a acestuia, rănile îi pot afecta starea generală de sănătate.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=WE-TLoJf6g8&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore