Film de Oscar! Un timișorean a fost legat de paturile din Spitalul Municipal și cel de Psihiatrie, după ce a fost evaluat ca toxicoman și agresiv, deși analizele medicale au indicat tot timpul o comă diabetică profundă

- Advertisement -
Pe scurt, cam asta ar fi doar 1% din povestea lui Mihai Aftanache, un bănățean aflat de peste 25 de ani în evidențele Ministerului Sănătății cu diabet zaharat de tip 1 și insulino-dependent. Plus, beneficiar al unui certificat medical de handicap! În schimb, restul scenariului de groază se desprinde, cadru cu cadru, din hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului, o decizie prin care Statul Român a fost pus la colț și la plată, iar medicii, polițiștii și magistrații timișoreni, care au avut tangență cu ”Cauza Aftanache”, au fost făcuți una cu pământul. Pur și simplu, desființați pentru indolență, amatorism, dezinteres, minciună și lipsă de empatie, în detrimentul unui bolnav cronic care s-a aflat la limita dintre viață și moarte!

Și judecătorii europeni ai Secției a IV-a de la C.E.D.O, în soluția dată pe 26 mai 2020 și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1312 din 30 decembrie 2020, arată că viața lui Mihai Aftanache a fost pusă în pericol de către personalul medical al Serviciului de Ambulanță și Spitalului Municipal ”Clinicile Noi” Timișoara, ”care a refuzat să-i administreze tratamentul cu insulină, în ciuda stării de sănătate precare a acestuia”. De asemenea, că pacientul, datorită unui întreg lanț de complicități ” a fost lipsit în mod ilegal de libertate atunci când a fost dus, împotriva voinței sale, la spital pentru a fi testat antidrog, fără a se ține seama de afecțiunea sa medicală”.

Una peste alta, în ce privește ”Cauza Aftanache”, câteva lucruri sunt certe. În primul rând că, la vârsta de 14 ani, la nivelul anului 1996, acesta a fost diagnosticat cu diabet zaharat de tip 1 și că, din aceste motive, azi, beneficiază de pensie de invaliditate. Și, nu în ultimul rând, că tot coșmarul timișoreanului Mihai Aftanache a început pe data 30 martie 2017, în jurul orei 11 când, din cauza unei gripe, la sugestia medicului său diabetolog – C.H, s-a deplasat la o farmacie, situată la circa 200 m de locuința sa. Așa cum rezultă din documente, varianta timișoreanului e că, în momentul în care a ajuns la destinație, a trebuit să se așeze pentru că se simțea slăbit. I-a explicat farmacistei starea în care se află și aceasta a chemat o ambulanță pentru a-i acorda primul ajutor.

Din probele de la dosar, rezultă că ambulanța, care a sosit în jurul prânzului, a avut o echipă de paramedici, formată din două asistente – M.G. și M.E., un student la medicină, care lucra ca voluntar – A., și șoferul mașinii – B.M.G. Din capul locul, cadrele medicale l-au suspectat pe Mihai Aftanache că ar fi consumat droguri deși acesta i-a informat pe angajații Ministerului Sănătății despre problemele sale medicale.

Apoi, un test de sânge, efectuat în salvare, a confirmat un dezechilibru al nivelului de glucoză al reclamantului. Întrucât nu exista insulină disponibilă în ambulanță, reclamantul le-a cerut paramedicilor să îl ajute să meargă acasă pentru a-și lua tratamentul. Aceștia au refuzat și i-ar fi spus că îl vor duce întâi la spital pentru a verifica substanțele interzise pe care le-a luat și… doar după aceea va primi insulină.

Mihai Aftanache a refuzat, din nou, să fie dus la spital. Potrivit acestuia, paramedicii au închis apoi ușa ambulanței și l-au imobilizat pe o targă iar asistenta M.E., care se afla în afara salvării, a cerut ajutorul Poliției. Între timp, bolnavul a reușit să-și alerteze și soția, căreia i-a explicat că are nevoie urgent de insulină și că este sechestrat într-o ambulanță. Ulterior, în fața farmaciei, a sosit și un echipaj al IPJ Timiș, format din doi agenți de Poliție. Din nou, așa cum rezultă din probe, Mihai Aftanache a reiterat aceeași poveste: că nu este un narcoman, ci bolnav de diabet, în prag de comă! Dar s-a izbit de un refuz total! Așa că echipa MAI a însoțit ambulanța la Spitalul Clinic Municipal Timișoara.

Scena continuă

Când a ajuns la ”Clinicile Noi”, așa cum rezultă din probe, Mihai Aftanache l-a informat și pe medicul de gardă – O.T. că are diabet și că trebuie să își ia insulina, dar acesta a declinat cererea de a-i administra substanța injectabilă, cerându-i pacientului să facă mai întâi un test de sânge pentru substanțe interzise. Reclamantul a refuzat să facă testul! Așa că O.T a decis că starea timișoreanului nu se califica pentru tratament de urgență și l-a trimis la Spitalul Psihiatric din Timișoara. Și pacientul a fost dus acolo de aceeași ambulanță, sub aceeași escortă a Poliției și tot legat de targă, în timp ce personalul medical încerca de zor să îi injecteze medicamente, chipurile, pentru a-l calma.

Cert e că, în cele din urmă, Mihai Aftanache a reușit să se dezlege de unul singur și și-a sunat diabetologul, pe medicul C.H. Când i-a spus despre situația sa, doctorița a încercat să discute cu personalul medical de la Spitalul de Psihiatrie Timișoara, dar aceștia au refuzat să preia apelul. Ulterior, așa cum rezultă din probe, disperat de situația în care se afla pacientul său și intuind că acesta este în stare comatoasă, fiind în prag de moarte, diabetologul a sunat o asistentă medicală despre care știa că lucra în aceeași unitate medicală și i-a cerut să explice colegilor săi situația reală și medicală a lui Mihai Aftanache.

Între timp, a sosit la Spitalul de Psihiatrie Timișoara și soția lui Mihai Aftanache. Așa cum rezultă din probe, acolo, aceasta a fost informată că soțul său urmează să fie transferat la un alt spital psihiatric, la Jebel, unde va primi tratament adecvat pentru… dependența sa de droguri. Împreună cu asistenta medicală, trimisă de diabetologul C.H, soția lui Aftanche a insistat că starea partenerului său era cauzată de afecțiunea sa cronică și că acesta NU era toxicoman! Tot degeaba! Noroc că, în cele din urmă, doar pentru că nimeni nu părea să asculte, la insistențele și lacrimile consoartei sale, Mihai Aftanache a acceptat să fie testat pentru consum de droguri.

Așa că a fost dus înapoi la ”Clinicile Noi” de aceeași ambulanță și escortă a IPJ Timiș! Și inevitabilul s-a produs: testul de sânge a confirmat că timișoreanul NU consumase substanțe interzise! Apoi, așa cum rezultă din probe, în sfârșit, după ore întregi de tergiversări, lui Mihai Aftanache i s-a administrat insulină. Dar și asta într-o doză diferită de tratamentul prescris de medicul său curant!

Oricum, testul de sânge a mai scos în evidență un lucru, mai exact că, la momentul recoltării, subiectul suferea deja de anemie severă. Din această cauză, întrucât reclamantul încă avea febră, a fost sfătuit să meargă la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. A refuzat să mai facă deplasarea cu ambulanța și a plecat cu soția sa, oprindu-se întâi acasă pentru a-și lua insulina, după care a mers la unitatea sanitară de la Pădurea Verde unde a primit tratament adecvat, constată și judecătorii de la C.E.D.O.

Justiția e orabă

După incident, la data de 4 aprilie 2017, Mihai Aftanache a depus o plângere penală împotriva celor patru membri ai echipei de ambulanță, acuzându-i că i-au pus viața în pericol, în momentul în care au refuzat să-i administreze tratamentul. Ulterior, la 18 aprilie 2017, petentul a fost contactat de agentul de poliție E.P. care l-a invitat la sediul instituției pentru a da o declarație. În timpul discuțiilor, conform petentului, omul legii l-ar fi sfătuit să își retragă plângerea pe motiv că faptele reclamate nu constituie infracțiuni și că, oricum, sunt greu de probat. Cert e că Aftanache a refuzat și, după circa 3 săptămâni, s-a trezit amendat de Poliție pentru…abuz verbal împotriva echipei de la serviciul de ambulanță, ca urmare a intervenției din data de 30 martie 2017.

Și Mihai Aftanache s-a dus în instanță și a contestat amenda iar la 13 octombrie 2017, Judecătoria Timișoara a anulat raportul poliției pe motiv că faptele pretins săvârșite de bolnavul de diabet nu fuseseră probate (netemeinicia faptei). În consecință, amenda a fost anulată. Cert e că, așa cum rezultă din decizia judecătorilor de la CEDO, polițistul și procurorul, ambii desemnați în ”Cazul Aftanache”, nu și-au făcut treaba vizavi de petiția timișoreanului. Mai mult, că nu au luat în considerare declarația extrajudiciară a medicului diabetolog C.H. care a confirmat milimetric toate trăirile și experiențele macabre ale pacientului său.

În plus, că acesta urma o schemă intensivă de tratament, cu trei doze de insulină în timpul zilei și o alta seara: ”Când m-a sunat plângea și era extrem de agitat. Mi-a spus că a fost dus cu forța la spital și că nu i s-a permis să-și facă insulina. L-am întrebat unde este. L-am auzit la telefon întrebând «domnule polițist, domnule polițist, unde sunt?». A fost nevoit să repete întrebarea de mai multe ori până când cineva a binevoit să-i răspundă. Mi-a spus că avea febră și că nivelul zahărului din sânge era de 300 mg/dl și că nu i s-a permis să-și facă insulina. Am solicitat să vorbesc cu cineva din cadrul personalului medical la telefon, chiar am strigat la telefon, pentru a mă face auzită, însă toți au refuzat…”.

Una peste alta, la 22 mai 2018, Parchetul a decis să claseze sesizarea lui Mihai Aftanache, procurorul considerând că probele nu susțin acuzațiile reclamantului. Ulterior, timișoreanul a formulat o plângere în fața Judecătoriei Timișoara împotriva deciziei procurorului, afirmând că magistratul nu a examinat cauza în mod adecvat.

În special, că nu au fost strânse probe și decizia s-a bazat exclusiv pe declarațiile date de persoanele anchetate. S-a plâns de asemenea că probele medicale fuseseră ignorate, deși acestea dovedeau fără dubiu că, din cauza stării sale de sănătate de la acea dată, nu ar fi putut fi violent cu paramedicii sau cu Poliția. În fine, la 23 august 2018, magistratul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara, la rândul său, a confirmat decizia procurorului.

Dreptate până la capăt

Așa că Mihai Aftanache a fost obligat să plătească statului român 50 RON, reprezentând cheltuielile judiciare, și 500 RON fiecărei persoane din cele cinci pe care le reclamase: cei patru membri ai echipei de ambulanță și agentul de poliție pe care îl acuzase, ulterior. Și au mai urmat apeluri, contestații și reclamații, chiar și la DSP Timiș, dar toate s-au terminat prost pentru petent! Așa se face că, fără alte căi de atac pe teritoriul României, în căutarea dreptății, ”Cauza Aftanache” a ajuns în fața judecătorilor de la C.E.D.O, timișoreanul fiind reprezentat pro bono de avocatul bănățean Raluca Bercea.

Pe scurt, după dezbateri, păreri ale unor experți și studierea probelor, în special a celor medicale, judecătorii europeni au observat că ”nivelul foarte mare al glicemiei poate conduce la cetoacidoză diabetică, o afecțiune care pune viața în pericol. În plus, această afecțiune, care este frecvent provocată de infecții, poate evolua rapid în câteva ore”.

Având în vedere natura bolii reclamantului și lipsa unor probe concludente prezentate de Guvernul României cu privire la faptul că viața acestuia nu fusese pusă în pericol, C.E.D.O a considerat că refuzul administrării tratamentului, la 30 martie 2017, a cauzat o amenințare la adresa vieții lui Mihai Aftanache, suficient de gravă pentru a angaja responsabilitatea statului român.

Mai mult, judecătorii au fost de părere că, atunci când se impune o anchetă, aceasta trebuie să fie independentă, adecvată, rapidă, amănunțită și eficientă, astfel încât să fie trași la răspundere cei în culpă și să li se ofere victimelor reparații corespunzătoare. Ceea ce statul român nu a făcut: ” procurorul a ascultat doar mărturiile celor patru membri ai echipei de ambulanță și ale reclamantului și că nici un martor independent nu a fost audiat. Procurorul nu a solicitat nicio probă medicală de specialitate chiar dacă o parte din evenimentele din 30 martie 2017 ar fi trebuit să îi alerteze pe anchetatori. Pare a fi un fapt cert că tratamentul a fost amânat doar din cauza suspiciunilor de abuz de droguri. Exista deja un dezechilibru în nivelul de glucoză din sânge al reclamantului în momentul în care echipa de la ambulanță a efectuat primul test…

Și judecătorii de la CEDO au constatat, negru pe alb, că toți participanții la incidentul din 30 martie 2017, eveniment care a pus viața lui Mihai Aftanache în pericol, au avut aceeași versiune a poveștii, tocmai pentru că ”o astfel de omisiune (n.n – diabetul) din partea personalului medical ar fi reprezentat recunoașterea unei abateri profesionale”.  Mai mult, că cel puțin aceste aspecte ar fi trebuit să impună o anchetă mai amănunțită din partea autorităților. În plus, Judecătoria, căreia i s-a solicitat să examineze decizia procurorului, ”s‐a limitat la a confirma respectiva decizie pe baza probelor aflate deja la dosar, fără a profita de ocazie pentru a finaliza ancheta sau pentru a solicita procurorului să procedeze astfel”.

Având în vedere deficiențele menționate, identificate în cursul anchetei, judecătorii de la CEDO au concluzionat că ”autoritățile statului nu au anchetat în mod corespunzător incidentul din 30 martie 2017”. Totodată, magistrații europeni au considerat și că, în decursul celor 6 ore de calvar, sub acuzații intense că ar fi sub influența drogurilor și bolnav pihic, fără a exista incidente anterioare, lui Mihai Aftanache i-au fost încălcate grav drepturile civile.

Practic, se confirmă și lipsirea de libertate! Și pentru toate acestea, cei de la CEDO au considerat că timișoreanul a suferit un prejudiciu moral, acordându-i reclamantului suma de 12 000 EUR. Evident, bani pe care statul român i-a plătit deja cetățeanului său, Mihai Aftanache, în numele angajaților săi care, în ochii judecătorilor europeni, se fac culpabili de rele tratamente, de încălcarea drepturilor civile ale omului și de injustiție: medici, paramedici, procurori și judecători…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

Nesimtirea celor care blocheaza accesul AMBULANTELOR, sanctionata dur la Timisoara

Pentru că există nenumărate cazuri de șoferi ”miserupiști” sau...

FOTO Timisoara va avea o maternitate noua, ultra-moderna

Municipalitatea timișoreană a devăluit primele imagini cu noua maternitate...