Somaţii şi pentru proprietarii de clădiri istorice din cartierul Iosefin, pentru înlăturarea aparatelor de aer condiţionat

- Advertisement -

Campania pentru respectarea legii monumentelor istorice, pentru îmbunătăţirea aspectului faţadelor clădirilor din zonele de protecţie a monumentelor şi a aspectului oraşului, continua. După zona centru – cetate, comisia Primăriei Municipiului timişoara îşi focalizează atenţia către cartierul Iosefin. Aici, 50 de proprietari de clădiri istorice situate pe bulevardele 16 decembrie 1989 şi Regele Carol I au primit somaţii pentru demontarea aparatelor de aer condiţionat de pe faţadele clădirilor. Majoritatea acestora sunt montate în zona de parter a imobilelor unde funcţionează diverse societăţi comerciale.

Proprietarii clădirilor de pe B-dul 16 decembrie 1989 nr.6 şi nr. 8 au primit somaţie pentru obţinerea unei autorizaţii de reparaţii, în regim de urgenţă, după ce marţi, o parte din faţada din zona de contact a celor două imobile a căzut.

În urma somaţiilor efectuate până în prezent, autorităţiile constată o atitudine pozitivă din partea celor care deţin în proprietate aceste clădiri-monument sau aflate în zona de protecţie a acestora.

Pe parcursul ultimei săptămâni Oficiul Judeţean de Poştă, Romtelecom, Curtea de Conturi, Hotel Timişoara, Porto Arte sau Teatrul Naţional s-au conformat. Urmează Restaurantul Lloyd – în plin proces de igienizare a copertinei, Perenna şi Consiliul Judeţean Timiş care au termen de demontare a aparatelor de aer condiţionat până vineri, 8 noiembrie 2013.

Pentru Piaţa Victoriei, urmează notificări pe tema aspectului stâlpilor de iluminat public. Societatea Retim va fi notificată pentru vopsirea stâlpilor iar societatea Elba pentru igienizarea abajururilor, schimbarea celor deteriorate şi completarea lor acolo unde lipsesc. De asemenea, reintră în verificări proprietarii imobilelor Abator, Ilsa şi Moara Elisabeta pentru lucrările de consolidare la care s-au angajat în întâlnirile directe avute la Primărie.

 

 

 

Foto:mercador.ro

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Angajați de la Salubritate, înjurați ca la ușa cortului de către locatarul unui bloc!

In plină pandemie cu coronavirus, oamenii au devenit mai...

Brazii NU se mai ridica de RETIM, la Timisoara! Se predau la centrele de colectare

Compania care se ocupă de colectarea deșurilor de la...

Targul de Craciun din Timisoara are patinoar uriaș! Vezi programul complet!

Târgul de Crăciun din Timişoara aduce, în acest an,...

FOTO Centrul Timisoarei, ticsit cu noi cosuri de gunoi scumpe! Sunt si patru in 50 de metri

Municipalitatea timișoreană a cumpărat peste 50 de coșuri de...

Targul de Pasti din Timisoara se deschide maine. Vezi PROGRAMUL!

Târgul de Paști organizat de municipalitatea timișoreană se deschide,...

Festivalul ”Timfloralis” se extinde. Va ocupa cele mai importante trei piete din Timisoara

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, cu sprijinul primăriei...

Din aceeași categorie

Categorii Populare