Sportivii Clubului Sho-Dan Karate Timişoara şi-au adjudecat Cupa Internaţională Banzai

- Advertisement -

ShoDan_2013.02.26_3La finele săptămânii trecute, la Arad, a avut loc cea de-a XX-a ediţie a Cupei Internaţionale Bonzai la karate. Fiind una dintre cele mai prestigioase competiţii de gen din zona de vest a ţării, cu peste 500 de sportivi de la 45 de cluburi, din şase ţări. Sportivii Clubului Sho-Dan Karate din Timişoara au obţinut primul loc în clasamentul general al cluburilor, cu 77 de puncte, reuşind implicit să câştige Cupa Banzai 2013.

Sâmbătă, 23 februarie 2013, la Arad a avut loc cea de a XX-a ediţie a Cupei Banzai la karate. Competiţia este una dintre cele mai puternice şi de tradiţie din zonă şi chiar la nivel naţional. Anul acesta, concursul de karate a reunit peste 500 de sportivi din 45 de cluburi, reprezentând 6 naţiuni: Italia, Slovacia, Serbia, Ungaria, Bosnia & Herzegovina şi România.

Sportivii Clubului Sho-Dan Karate Timişoara, antrenaţi de profesorul George Coca (3 DAN) au reuşit obţinerea celui mai mare număr de medalii. Astfel, ei s-au situat pe primul loc în clasamentul general pe cluburi cu un număr de 77 de puncte, câştigând Cupa Banzai 2013.

Următoarea provocare pentru sportivii clubului Sho-Dan, după reuşita de la Arad, este finala Campionatului Naţional, care va avea loc în luna martie, la Timişoara, în Sala Constantin Jude.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Complexul Sportiv Multifuncțional „Timiș 4 All”, mai aproape de realitate: Studiul de fezabilitate, scos la licitație

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat marți,...

Strigătul disperat al bătrâneții: „Ne-au luat tot. Nu mai avem nimic. Nici măcar dreptate.”

Pe treptele Prefecturii Timiș, sub privirea indiferentă a autorităților,...