Cutremurător! Un tânăr născut la Recaş, abandonat de mama sa după un incendiu, crescut la casa de copii a ajuns om de afaceri în Germania via Spania

0
1391

vasile büro 001Vocea Timişului vă prezintă o poveste de viaţă cutremurătoare, demnă de o telenovelă în adevăratul sens al cuvântului. Viaţa lui Vasile Grigoraş, căci acesta este numele unui „luptător” care nu s-a lăsat învins nici de incendiul din care a supravieţuit deşi avea doar doi ani când incidentul a avut loc, şi nici vieţii petrecute în casele de copii, acolo unde, tot ce a trăit, a făcut în aşa fel să-i fie de folos în viaţa ce-i va urma.

Pe data de 22 noiembrie 1985, în comuna Recaş (la acea vreme localitatea nu avea încă statut de oraş), se năştea cel mai mic dintre fraţii Grigoraş – Vasile. La scurt timp de la naşterea sa familia copilului avea să se mute în Sacoşu Turcesc, unde „a început coşmarul vieţii mele” spune tânărul, care între timp a împlinit 27 de ani. Odată cu mutarea în Sacoşu Turcesc, femeia care i-a dat naştere lui Vasile, adică mama sa, şi-a găsit un bărbat „foarte violent, agresiv, alcoolic, vulgar, am suferit foarte mult în copilăria noastră din cauza lui, atât eu cât şi cele două surori ale mele”.

În jurul vârstei de doi ani, casa în care Vasile locuia a luat foc, având loc un incendiu de proporţii, în care Vasile era pe punctul de a-şi pierde viaţa deoarece nimeni nu s-a sinchisit să-l scoată din vâlvătaie. Acesta a ieşit singur din incendiu, având noroc cu faptul că avea pe el cămaşa concubinului mamei sale, care deşi era mare, nu la ferit de flăcări. Acesta a ieşit în curtea casei, acolo unde doi bătrâni, în momentul în care l-au vazut au aruncat cu o găleată cu apă pe el pentru a-i stinge flăcările. După acest incediu, Vasile a ajuns la spital cu arsuri pe o suprafaţă destul de mare a corpului, fiind supus de urgenţă unei operaţii, dar rămânând pentru o perioadă destul de lungă în spital. „După externare am ajuns din nou în chin – adică în casa lor. La scurtă vreme am făcut o infecţie foarte urâtă drept pentru care am ajuns din nou pe paturile spitalului. După ce m-au externat am ajuns, culmea, într-o casă de copii, alături de cele două surori ale mele” ne-a povestit eroul acestei relatări. Casa de copii la care face referire „victima” este chiar Rudolf Walter, din Timişoara.

„După circa un an, eu şi sora mea Diana, am ajuns la o altă casă de copii din Lugoj, era situată pe strada Făgetului, la numărul 158, dacă îmi mai amintesc eu bine”, făcând referire la actualul Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzive Alexandru Roşca din Lugoj. „Aici am făcut şcoala, am început totul de la zero, am făcut 8 clase în acelaşi loc. Nu a fost uşor, tot timpul, toţi copii de acolo eram vinovaţi pentru tot ce se întâmpla, adică eram certaţi pentru orice, dar asta devenise deja normal” a adăugat Vasile colpeşit de emoţie. După finalizarea studiilor (8 clase) acesta a ajuns la o şcoala din Timişoara despre care îşi mai aminteşte doar că era situată pe strada Ghoerghe Doja. Este vorba despre „Şcoala de Arte şi Meserii Ghoerghe Atanasiu” situată pe strada Gh. Doja, la numărul 16. „Acolo am făcut trei ani de frizerie, coafură, etc. Binenţeles că după asta, după terminarea şcolii am ajuns din nou în centrul de plasament din Lugoj, dar asta doar până când s-a terminat vacanţa mare. După asta a trebuit să plecăm fiecare unde putea, din acest moment am întrerupt complet contactul cu sora mea Diana” Despre cealaltă soră a sa, Cristina, tot ce a mai reuşit, ulterior, să afle a fost că are o fetiţă, însă acum nu mai ştie nimic despre ele.

Revenind la povestea lui Vasile, acesta avea să-şi înceapă periplul prin lume, mai întâi poposind la Bucureşti. „Am plecat la Bucureşti, am lucrat într-o spălătorie auto. Imaginati-vă că nu aveam un loc al meu, unde să locuiesc, toţi încercau să profite de această situaţie, mă luau la muncă îmi dădeau o cameră care numai cameră nu era şi mă plăteau foarte puţin, sau deloc, pentru că ziceau că plătesc acea cocină numita de ei cameră”.

Tot răul spre bine? Trăiască telenovelele!
„Am învăţat destul de bine limba spaniolă încă de la 8 ani, din telenovele. Angajatele de la Casa de copii din Lugoj se uitau foarte mult la telenovele, deci nu aveau prea mult timp să se ocupe de noi”, face haz de necaz „eroul” nostru. „M-am decis să plec în Spania. Am găsit pe cineva prin intermediul internet-ului şi la nici 20 ani am ajuns la Madrid. Acolo am reuşit să am ceva ce în propria mea ţară nu reuşisem – siguranţă medicală, o adresă stabilă, şansa de a munci şi de a fi plătit pentru munca mea. În Spania am stat cinci ani, după care a început criza economică, iar noi românii eram şi suntem foarte rău văzuţi, din pacate” şi-a continuat Vasile povestea.

Din Spania în Germania
„Am plecat apoi, pe baza unui contact cu cineva din Germania. Aici a început totul foarte rău, în sensul că am ajuns aproape să locuiesc pe străzi. Nimeni nu voia să mă lase să muncesc pentru simplul motiv că sunt născut în România. Asta a durat aproape doi ani, după care am găsit o super-persoană un Domn cu D mare, în vârstă de 53 de ani. Acesta m-a ajutat să-mi deschid un shop on-line cu produse electronice şi electrocasnice. Era singura mea şansă pentru a putea munci în Germania şi singura soluţie pentru a putea rămâne aici. Acum suntem asociaţi în afaceri. Ba chiar am demarat un nou proiect pentru deschiderea unui bar. Nu este simplu dar nici imposibil!” a adăugat tânărul timişean.

Despre tatăl său, singurul lucru pe care-l ştie Vasile, este acela că poartă exact acelaşi nume cu el, şi un alt amănunt pe care-l mai ştie, de data aceasta doar din auzite, era că tatăl său l-ar fi iubit extrem de mult însă tot din gurile altora a auzit că acesta ar fi decedat. Tânărul nu crede acest fapt, motiv pentru care Vasile are de gând să se întoarcă în vizită în Timişoara, zilele următoare. Acesta vine „acasă” într-un scurt concediu, în timpul căruia şi-ar dori enorm să-şi revadă „mama”, aşa cum este ea, şi, poate, chiar să-l găsească pe tatăl său, demersuri în care noi, redacţia www.voceatimisului.ro, îi vom oferi tot sprijinul necesar.

Spune-ţi opinia civilizat!