Cu atacuri dure la adresa Serviciului Român de Informaţii şi cu certitudinea că va fi invidiat și mai tare de dușmanii pe care îi are deja. Așa și-a inaugurat caricaturistul …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Cu atacuri dure la adresa Serviciului Român de Informaţii şi cu certitudinea că va fi invidiat și mai tare de dușmanii pe care îi are deja. Așa și-a inaugurat caricaturistul …
Caricaturistul timișorean de talie mondială, Ștefan Popa Popa’s, le-a făcut consilierilor județeni un cadou deosebit, de mare valoare. Aleșii județului Timiș au primit, în cadrul ședinței de plen de joi, …
Evenimentul debutează sâmbătă, 8 martie, începând cu orele 17:00, când etajul unu al complexului comercial, Iulius Mall, se va transforma într-un atelier de caricaturi. Cu această ocazie, doamnele şi domnişoarele …
Bernhard-Victor Christoph-Carl von Bülow, cunoscut sub pseudonim de Loriot, a fost cel mai important umorist și caricaturist al Germaniei, a încântat publicul german de-a lungul mai multor decenii prin caricaturi, …
Nou-născuţi în ochii publicului timişorean, Electric Theatre se afirmă încetul cu încetul în lumea culturală din zona vestică.Proiectul a atras deja, prin calitatea şi culoarea repertoriului propus, atenţia artiştilor din …
„A face haz de necaz” este o sintagmă caracteristică românului și, adesea, românul a găsit soluții la problemele sociale și la cele existențiale abordând o atitudine ironică, dar mai ales …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.