Eveniment comemorativ cu schiţe şi filme.Timişoara râde în nemţeşte alături de Loriot

- Advertisement -

Bernhard-Victor Christoph-Carl von Bülow, cunoscut sub pseudonim de Loriot, a fost cel mai important umorist și caricaturist al Germaniei, a încântat publicul german de-a lungul mai multor decenii prin caricaturi, piese satirice, seriale TV și filme de lung metraj.

Talentul său a înflorit încă din timpul anilor de şcoală. După război, acesta a studiat design-ul grafic şi vopsire în Hamburg.La 27 de ani, a început să creeze desene animate, el folosindu-şi propria voce pentru câteva din personajele sale, dintre care câinele Wum ajunge mascota unei organizaţii umanitare nemţeşti. În 1976, debutează cu primele şase episoade ale schiţelor şi desenelor animate de scurtmetraj, „Loriot”.

Convențiile societății, atitudinea, viața de familie germană, relațiile distanţate și particularitățile comice ale germanilor au constituit inspirația lui Loriot. El portretiza însă, în mod special, familia germană conservatoare. Arătându-le germanilor felul lor de a fi, el a dobândit recunoașterea unui public numeros.

Schițele umoristice ale lui Loriot, în care sunt parodiate situații din viața de zi cu zi a germanilor, se bucură de mulți ani de un mare succes în rândul publicului german. „Tăieţelul“, „Dragoste la birou“ și „Oul fiert la micul dejun“ sunt doar câteva din schițele umoristice legendare ale lui Loriot, care vor fi proiectate în data de 13 decembrie.

Evenimentul se derulează începând cu data de 12 decembrie 2013,când este programată comedia „Pappa ante portas“, iar în data de 13 decembrie pot fi urmărite cele mai reuşite schițe umoristice cu Loriot. Ambele vor avea loc  la ora 18:30 la Ceainăria librăriei Cărturești (Str. Mercy 7) iar accesul este gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Investiții în infrastructura comunei Șag: parcare nouă, asfaltări și piste pentru biciclete

Primăria Șag anunță finalizarea unei noi parcări pe strada...

Microbuze electrice pentru elevii din Timiș, prin fonduri PNRR

Consiliul Județean Timiș a finalizat proiectul „Microbuze electrice pentru...

Lift cu patru oameni, căzut în subsolul unui bloc din Timișoara

Un incident grav a avut loc marți dimineață, 17...