Universitatea de Vest din Timişoara a decis ridicarea nivelului de taxare cu 30%, modificarea de tarife urmând să fie pusă în practică chiar din această toamnă. Preţurile nu rămân pe …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Universitatea de Vest din Timişoara a decis ridicarea nivelului de taxare cu 30%, modificarea de tarife urmând să fie pusă în practică chiar din această toamnă. Preţurile nu rămân pe …
„Prin această manifestare, ne propunem să facilităm accesul la programele Business School Professional (Certificatul Profesional in Management, Project Management, Business Operations, Supply Chain Innovation, Strategy and Management) dar si la …
Turneul naţional „Preţuieşte Viaţa” pornete la începutul lunii mai cu plecare de la Constanţa. Caravana ajunge în Timişoara pe 12 mai, la Aula Magna – Universitatea de Vest, acolo unde, …
Conform Clasamentului Internațional al Universităților pe Specializări 2014, Universitatea de Vest din Timișoara a intrat în topul 200 din lume, la specializarea Limbi Moderne. Clasamentul din anul acesta face topul …
Întâlnire universitară astăzi la Primărie, unde rectorii universităților din Timișoara au semnat un acord prin care se angajează că insituțiile academice pe care le conduc vor suține demersurile Timișoarei de …
Protestul a fost organizat la nivel naţional iar statisticile indicau faptul că în Timişoara, după capitala, îşi vor face apariţia cei mai mulţi protestatari. Potrivit tinerilor, legea prevede în acest …
Sala Aula Magna din cadrul clădirii Universităţii de Vest este gazda pentru ediţia din acest an a Festivalului Filmului Francez. Intrarea la eveniment este liberă, iar toate filmele sunt subtitrate …
Studenţii din cadrul U.V.T îşi exercită astăzi – 6 noiembrie, dreptul la democraţie şi vot. Până la ora 20.00, la etajul I al Universităţii de Vest se vor putea vota …
Tom Grunfeld este profesor la New York State University – cel mai mare sistem de facultăţi, colegii şi comunităţi din Statele Unite, se află în New York şi este un …
Duminică, 27 octombrie 2013, de la ora 15:00, ASSEUT, Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Exacte din Unversitatea de Vest Timişoara, împreună cu UNSR, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, vă invită …
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara – OSUT desfăşoară în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie alegerile pentru studenţii reprezentanţi în Consiliile Facultăţilor, Senatul UVT, Consiliile Şcolilor Doctorale …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.