Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Timişoara Gospel Project şi orchestra Filarmonicii „Banatul” vă invită la un concert de gospel simfonic

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Cele două concerte caritabile de gospel simfonic, organizate de Asociaţia Culturală TGP în parteneriat cu Filarmonica „Banatul” sub deviza „Amatori şi profesionişti împreună pentru o cauză bună”, încheie ediţia specială „Gospel meets Symphony” a Timişoara Gospel Project. Jubileul de 10 ani a Timişoara Gospel Project reuneşte peste 100 de corişti amatori, orchestra Filarmonicii „Banatul” şi un band rock format din cunoscuţii muzicieni timişoreni Petre Ionuţescu, Marcelle Poaty-Souami, Ioan Kui, Anghel Mailat şi Sergiu Cătană, sub conducerea muzicală a lui Dominic Samuel Fritz.

„Povestea Timişoara Gospel Project a început în 2005 cu zece oameni şi un pian şi putem spune că a evoluat spectaculos. Deja ultimele două ediţii, concertele de la Sala Capitol, cu band rock şi 100 de corişti pe scenă au însemnat o recunoaştere artistică a proiectului nostru, dar adevărata sa maturizare o reprezintă colaborarea cu orchestra Filarmonicii, care ne onorează”, a declarat dirijorul german Dominic Samuel Fritz, iniţiatorul Timişoara Gospel Project şi preşedintele Asociaţiei Culturale TGP.

„Acest proiect crossover este un experiment care se înscrie perfect în seria concertelor neconvenţionale ale Filarmonicii, iar colaborarea noastră cu un cor de amatori, la care poate fi participant orice timişorean, este încă un pas către comunitate pe care îl face instituţia noastră. Filarmonica Banatul aparţine timişorenilor şi ne bucurăm că putem deschide porţile noastre pentru o cauză bună”, consideră la rândul său directorul general al Filarmonicii, Ioan Coriolan Gârboni.

Timişoara Gospel Project s-a afirmat deja ca un fenomen muzical singular şi reprezentativ pentru spiritul Timișoarei. Acest proiect adună pentru o săptămână de repetiţii şi două concerte oameni de toate vârstele, profesiile, etniile şi confesiunile, cu sau fără experienţă corală, dar toţi „cu muzica în sânge şi un strop de nebunie” şi animaţi de o cauză bună.

Intrarea la acest eveniment este liberă, dar se primesc donaţii pentru Centrul de Îngrijire Paliativă de tip Hospice „Casa Milostivirii Divine”. Organizarea proiectului este susţinută financiar de sponsori şi sprijinită logistic de parteneri, donaţiile publicului urmând să ajungă integral la beneficiarul concertului caritabil, singurul de acest gen din vestul ţării.

Asociaţia Culturală TGP, este o asociaţie exclusiv de voluntari, s-a constituit în 2012 şi îşi propune să promoveze valori spirituale şi sociale prin artă.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore