PNL se opune propunerii legislative a PSD prin care se dă liber la defrişarea pădurilor

- Advertisement -

Cea mai nouă şi mai controversată propunerea legislativă, care aparţine unui număr de 38 de parlamentari PSD şi PC şi reprezintă un atentat la siguranţa naţională, este un instrument prin care în România se vor defrişa fără limite suprafeţe însemnate din fondul forestier naţional.

“Prin trecerea terenurilor forestiere respective în intravilan, sub pretextul dezvoltării unor proiecte de agrement, iniţiativa deschide calea abuzurilor în gestionarea unui patrimoniu naţional inestimabil. Apreciez că principala ţintă a defrişărilor vor fi pădurile din apropierea oraşelor, exact „plămânii verzi” ai comunităţilor urbane. Mai mult ca sigur, că dacă acest proiect va trece, pădurile Snagov şi Băneasa vor fi primele tăiate de rechinii imobiliari”, a declarat Lucia Varga, fost ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

În acest sens, propunerea fostului ministru liberal a fost de a mobiliza parlamentarii liberali şi pe cei din Opoziţie pentru a vota împotriva acestei propuneri legislative atât în comisiile de specialitate, precum şi la votul final din plenul Camerei Deputaţilor. „Alături de colegii liberali, facem un apel public către toate forţele politice, dar mai ales către societatea civilă de a se alia demersului PNL pentru a respinge actul normativ care ar putea duce la dispariţia definitivă a unor suprafeţe extinse de pădure, cu un impact negativ devastator atât asupra mediului, cât şi asupra calităţii vieţii cetăţenilor acestei ţări”, a mai spus liberala Lucia Varga.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 cu modificările şi completările ulterioare privind Codul Silvic (Pl nr. L687/2013) urmează să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor – for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

O primă victorie pentru deputatul Adrian Diaconu în lupta contra mafiei pădurilor

Deputatul Adrian Diaconu a obținut o primă victorie în...

Patru bărbați, prinși în jurul lacului Ianova după ce au tăiat 20 de copaci

Patru bărbați care au tăiat mai mulți copaci, nemarcați...

Primarul Timișoarei, împotriva DEFRIȘĂRII, dar REFUZĂ aprobarea unui protest în Piața Victoriei VIDEO

”Suntem ferm poziționați împotriva tăierilor pădurilor României. Am o...