vaporaşele

Primul vaporaș ce urmează să ajungă în Timișoara a fost testat cu succes la apă, chiar a obținut nota 10+. Cu acesta timișorenii se vor putea plimba în scopuri de agrement din luna martie, urmând să fie introdus apoi în transportul public, potrivit primarului Nicolae Robu.

Primul vaporaș realizat la Galați pentru Primăria Timișoara a trecut cu succes testul la apă, potrivit primarului Nicolae Robu, care a trimis comisia de recepție în constatări. Aceasta a acordat un aviz favorabil ambarcațiunii. Și timișorenii vor avea ocazia să îl testeze la apă, din luna martie.

“Primul vaporetto a primit aviz favorabil din partea Comisiei de recepție. S-a făcut o verificare de către un specialist de ambarcațiuni. A fost favorabilă și am decis să trimit comisia de recepție la galați și acolo s-au făcut toate verificările de rigoare. Concluzia a fost că acest vaporetto este de 10 plus. Cred că sunteți de acord că și arată bine aceste vaporetto. Acest vaporaș va veni în următoarele câteva săptămâni în Timișoara și vrem să-l introducem în uz în scopuri de agrement în martie. Până atunci trebuie să ne pregătim cu proceduri, tot ce este necesar”, a declarat Nicolae Robu.

Potrivit primarului, transportul cu vaporașele va fi gratuit în orașul de pe Bega.

“Timp de cinci ani va fi gratuit. Va trece și pe transport de călători și Timișoara va deveni în curând singurul oraș din România care va avea cinci subsisteme de transport în comun, chiar șase: cu tramvai, troleibuz, autobuz, bicicleta, vaporașul, la care se adaugă al șaselea, cu minibusurile”, a mai spus edilul timișorean.

Spune-ţi opinia civilizat!