Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Trai pe vătrai! Deputatul Cosmin Șandru, un adevărat devorator de lucrări publice, servite pe tavă de primăriile liberalilor bănățeni

- Advertisement -
Indiferent cum o dai, fostul pedelist, tânărul parlamentar Cosmin Șandru, aflat la prima sa navetă de București, a avut noroc în viață. Mai ales când soarta și convingerile politice comune i-au scos-o în cale pe Oana, fiica celebrului om de afaceri Dumitru Dinulescu, personaj cu adânci convingeri liberale, abonat la lucrări din bani publici și fost partener de concedii cu ex-primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Asta e și explicația pentru care, cu așa o carte de vizită și un asemenea pedigree, Cosmin Șandru a ajuns pe un loc eligibil pentru Camera Deputaților din partea PNL Timiș. Ulterior, după picajul lui Nicolae Robu, ginerele lui Dumitru Dinulescu a fost preluat de președintele CJ Timiș, liberalul Alin Nica care, la pachet, a adoptat-o și pe fiica omului de afaceri, titularizând-o într-o poziție de consilier personal în sânul administrației bănățene.

Că deputatul Cosmin Șandru a devenit, între timp, și pupila senatorului Alina Gorghiu, nu mai e niciun secret pentru nimeni. Nici măcar faptul că ambii au făcut parte din ”echipa câștigătoare” a fostului premier al României, Florin Cîțu. Important de reținut e că, după scandalul public de acum câteva zile, în care tânărul liberal și-a auzit vocea la toate televiziunile naționale, în timp ce încerca să-i cumpere votul anti-moțiune deputatului AUR Ciprian Titi Stoica, două personaje i-au ținut trena ”corupătorului”: Alina Gorghiu și Alin Nica,

Într-un stil ”big time”, în doi timpi și trei mișcări, senatorul Gorghiu a acuzat probleme intempestive de auz, afirmând la B1TV, fără nicio remușcare că: ”Eu îl știu pe Cosmin Șandru. Nu este vocea colegului meu, măcar atâta lucru poate confirma orice deputat care îl cunoaște. E un noroc că nu e vocea domniei sale”.

Altfel spus, ceea ce au auzit toți românii cu urechile lor, inclusiv cei care-l cunosc pe tânărul liberal, nu e vocea lui Cosmin Șandru! Și cascada comunicațională de ”damage control” a continuat cu declarația publică a președintelui CJ Timiș, Alin Nica care, în calitate de șef al PNL Timiș, a încercat să-l scoată și el pe tânărul liberal, declarând că se va interesa cine l-a mandat ca să poarte negocieri cu cei de la AUR.

Iată discuția, confirmată că a avut loc chiar și de către deputatul Cosmin Șandru, mai puțin de senatorul Gorghiu care, se pare, și-a pierdut urechea muzicală:

Cosmin Șandru: Eu ți-o spun direct: promovăm câțiva oameni, unde vrei tu, unde spui tu, nu știe nimeni. Îi facem membri PNL de formă și gata. Înțelegi? Ne spui unde, instituții deconcentrate, nu știu…

Ciprian Titi Stoica: Mhm.. Nu are rost, cum să vă zic, să vă fac să nu vă pierdeți timpul. Eu am avut un serviciu în Anglia, înțelegi, la trei minute de casă, lucram patru zile, toate duminicile libere, eram cel mai mare grad în stație, luam aceeași bani pe care îi iau ca deputat. Eu nu am venit pentru… Înțelegi? Eu am venit fiindcă sunt sătul de ce se întâmplă și nu se mai poate continua așa. Și voi, că sunteți tineri și de bună credință, ar trebui și voi să înțelegeți lucrul ăsta.

Cine e Cosmin Șandru?

Dincolo de prezentările electorale, în care toți protagoniștii apar ca niște zmei, gata să-și rupă cămașa de pe ei pentru binele bănățenilor, Cosmin Șandru a uitat să menționeze votanților că este un prosper și tânăr om de afaceri. Mai mult, că cel puțin până atunci a avut parte numai de contracte din bani publici și numai de la primării conduse de către colegii săi liberali. Da, până la data de 6 ianuarie 2021, când au apărut modificările în Monitorul Oficial, Cosmin Șandru a fost patronul și administratorul SC Sandecor Green SRL-D Timișoara.

După preluarea mandatului de deputat în Parlamentul României, liberalul a cedat firma, cel puțin pe hârtie, lui Ioan Țîrlă Velișca. Și în perioada 2018-2020, societatea liberalului a muncit de-a rupt pământul, unde altundeva decât pe spații verzi și cu unități administrativ teritoriale de pe raza județului Timiș. Adică cu statul și cu banul public!

Adevărul e că a mai făcut și mici lucrări de pavare, reparații trotuare și a mai și intermediat diverse achiziții publice, în numele unor comune, de parcă primăriile nu ar fi fost în stare să și le procure direct de la producători sau dealer autorizați, fără comisioane.

Așa se face că, SC Sandecor Greeen SRL-D a prestat pentru Primăria Lenauhaim, condusă de liberalul Ilie Suciu, lucrări de pavare, în sumă totală de 92.000 RON. Plus, încă o comandă fermă de 310.050 RON pentru amenajare spațiu verde. La UAT Ghilad, cu un alt coleg liberal la butoanele administrației locale, fosta societate comercială a deputatului Șandru a pus la dispoziția comunității un robot de curățat piscina, în cuantum de 17.257 RON. Și, tot aici, firma a mai executat și lucrări de plantare și achiziție de material dendrologic, în valoare totală de 29.272 RON.

Pe raza comunei Satchinez, SC Sandecor Green SRL-D a executat lucrări de reparații trotuare, inclusiv pe raza gării Hodoni, în cuantum de 422.478 RON. La Deta, localitate condusă tot de un primar liberal, Cosmin Șandru a avut un noroc chior și a prins, în primă fază, un contract pentru amenajarea spațiilor verzi din sensurile giratorii, calibrat la suma de 38.591 RON. Și, ulterior a mai prins două: furnizare plante perene de talie mică și amenajarea spațiilor verzi în fața spitalului din localitate. Total, circa 85.000 RON.

A urmat, mai apoi, o proiectare și o execuție pentru reamenajarea și modernizarea parcului din Buziaș, localitate condusă de liberalul Sorin Munteanu, unde SC Sandecor Green SRL-D s-a lipit de un contract în valoare de 440.563 RON. Totuși, de departe, cele mai multe lovituri cu manta au fost date de către Cosmin Șandru pe raza comunei Șandra, unitate condusă de liberalul Luchian Savu, fost pesedist. Și vorbim ici despre lucrări de fasonare și toaletare arbori, doborâre copaci, amenajare fântână arteziană și spațiu verde și încă o toaletare arbori de mare înălțime. Practic, un număr de 6 contracte publice, în sumă totală de circa 125.000 RON.

De precizat că primarul localității Șandra, liberalul Luchian Savu, a devenit celebru la nivel național după ce, anul trecut, fiica sa a fost promovată de la Primăria Timișoara, unde se ocupa de câinii fără stăpân, la Ministerul Mediului, în calitate de șef serviciu Arii Protejate, tânăra reușind performanța de a-și ostiliza și a-și șoca o serie de colegi cu ”experiența” sa vastă.

Și atunci să mai spună cineva, acum, că în timpul guvernării liberale, meritocrația nu este la loc de cinste în Timiș…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

3 COMENTARII

  1. Lupii tineri penelisti new generation pusi pe praduiala , oportunism si faradelege clanurile pe bani publici , clanul Muntenilor foarte implicat in toate comunele periurbane .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore