Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ultimatumul lui Robu pentru Danut Groza si Petru Roman in conflictul din PNL Timis

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Primarul din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, și primarul din Deta, Petru Roman, ar putea fi excluși din PNL Timiș pentru insubordonare. Astăzi, mai mulți liberali din filiala județeană au trimis un comunicat de presă prin care i-au acuzat pe Nicolae Robu și pe membrii Biroului Politic Județean al PNL Timiș de acțiuni sinucigașe. Pe scurt, liberalii revoltați susțin că opozanții lui Nicolae Robu au fost decapitați politic. Liderul PNL Timiș, Nicolae Robu, se apără atacând la rândul său.

„Totul este o poveste, noi n-o să mai tolerăm mult această atitudine din partea unui număr foarte, foarte redus de persoane. Știm exact despre ce e vorba, îi numeri pe degetele unei mâini și nu-ți trebuie toate pe cei care provoacă toată această imagine negativă. Am fost extrem de înțelegător cu ei, dar nu va merge la nesfârșit așa. Consilierii locali din Sânnicolau Mare și primarul de acolo deocamdată nu sunt acolo de capul lor, ci sunt reprezentanți ai PNL. Dacă nu conștientizează asta, n-au decât să plece din partid. Noi nu i-am dat afară, nu i-am sancționat cu nimic, nici măcar cu avertisment, și eu m-am opus în permanență sancționării lor, pentru că în BPJ nu există atâta înțelegere din partea colegilor, câtă există la mine. Eu am fost mereu îngăduitor, am fost mereu tolerant, le-am cerut, și greu am putut să-i conving, să nu trecem la nicio sancțiune, nici măcar la avertisment. Dar să funcționeze cineva paralel cu partidul și să se pretindă membru, nu se poate. Deocamdată nu se pune problema excluderii din partid și a niciunei sancțiuni. Sunt de fapt frustrări personale la nivelul a doi-trei oameni, despre asta vorbim. Eu cu restul, pentru că în afară de cei doi, de fapt, care nu am vorbit nimic… Cu Dănuț Groza și cu Petru Roman nu am avut nicio discuție, dar le-am transmis și lor SMS-uri, așa cum le transmit tuturor primarilor PNL. Ei nu au răspuns niciodată, s-au comportat de multă vreme ca și cum n-ar avea nimic în comun cu PNL, ba dimpotrivă, s-au comportat mai rău decât se comportă PSD-iștii la adresa PNL. N-o să ne prindă alegerile din 2019 în conflicte interne. O să cumpănim și vom face ceea ce credem de cuviință să facem. Nu am lucrat niciodată cu ultimatumuri. Nu am dat niciodată o replică la toate calomniile pe care le-am primit din partea lor. Nu m-a calomniat nimeni din PSD niciodată așa cum m-au calomniat acești colegi. Fiecare suportă și consecințele faptelor și declarațiilor sale”, a explicat Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore