Un lugojean nebun ”evadat” din spital, dat în urmărire generală, a fost prins de polițiștii locali în Piața 700 din Timișoara

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au depistat ieri după-amiază, în timp ce se aflau în patrulare în Piața 700, un tânăr care era dat în urmărire generală. Trecându-se la legitimarea acestuia, s-a stabilit că se numeşte M. Darian, are 25 de ani şi domiciliul în Lugoj, şi era dat în urmărire pentru că în urmă cu aproximativ o lună a dispărut în condiţii suspecte dintr-un spital neuropsihiatric.

Suspectul a declarat că nu ştia că este urmărit şi nu a avut nimic de obiectat în momentul în care a fost preluat de poliţiştii locali şi predat reprezentanţilor Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartiment Urmăriţi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiş.

Anul acesta nu mai puţin de 7 urmăriţi general au fost depistaţi de poliţiştii locali pe străzile oraşului şi au fost predaţi poliţiştilor din cadrul I.P.J. Timiş.

Știrile Timișului, direct în inbox

Primește cele mai importante știri, investigații și evenimente din Timișoara și județul Timiș.

Ce subiecte te interesează?

Prin abonare confirmi că ai citit Politica de confidențialitate. Te poți dezabona oricând.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE