Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ziua Intenaţională a Drepturilor Copilului va fi serbată miercuri la Timişoara. Vezi cine se ocupă de asta

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a recomandat, în 1954, ca toate ţările din lume să sărbătorească o zi universală a drepturilor copiilor, care sa fie marcată ca Zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii din toată lumea şi ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii. Data de 20 noiembrie marchează ziua în care Adunarea Generală a adoptat Declaraţia Drepturilor Copiilor (în 1959) şi Convenţia Drepturilor Copiilor (în 1989).

Drepturile copilului se regăsesc într-o serie de documente internaţionale care definesc drepturile şi principiile dezvoltării normale a unui copil. În România, drepturile copilului fac obiectul Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în concordanţă cu convenţiile internaţionale în domeniu, la care România este parte.

„Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Timiş (D.G.A.S.P.C.) a decis ca în 2013 să le ofere copiilor din instituţiile de protecţie ocazia să fie nişte mici ambasadori ai drepturilor copilului şi să le vorbească altor copii despre drepturile lor. Astfel, copiii din centrele de plasament au realizat mai multe desene pe tema drepturilor copilului, au adăugat gândurile şi opiniile lor şi au pregătit plicuri, pentru a le trimite altor copii. Fiecare copil din centru a avut posibilitatea să transmită scrisoarea oricui a dorit, fie altui copil, fie unei şcoli sau unei persoane adulte. Plicurile respective au fost completate cu un autocolant şi un material despre drepturile copilului şi importanţa respectării lor, iar apoi au fost transmise destinatarilor. Aceştia din urmă au fost invitaţi, la rândul lor, să transmită un gând sau o impresie autorilor desenelor” ne-a informat Smaranda Marcu – purtător de cuvânt în cadrul instituţiei timişene.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore