Pentru a descuraja demonstranţii, Ceauşescu ordonă o defilare militară pe străzile oraşului de pe Bega. Încă de la primele ore ale dimineţii, blindatele armatei, o paradă militară, precum şi o răsunătoare fanfară străbăteau Timişoara. Intimidarea spre care ţintise dictatorul a luat, însă, întorsături neaşteptate. Protestatarii atacă forţele militare cu pietre, îşi continuă protestele, centrul timişorean răsunând instigator şi optimist „Jos Ceauşescu! Nu vă fie frică! Jos Comunismul!”. Pentru a-şi motiva intervenţiile în forţă, miliţia spune că în oraş acţionează bande de huligani care devastează magazinele.
O nelinişte perturba un pic viaţa la Bucureşti, unde tovarăşii arată cu degetul acuzator incapabilitatea autorităţilor din Vest şi se hotărăsc să rezolve problema singuri. Mai multe persoane din cadrul Partidului sunt trimise în regim urgent la Timişoara.
Mulţimea revoluţionară creştea din oră în oră, toţi mai mulţi cetăţeni prindeau curaj şi ieşeau pe străzi. Conform martorilor, în jurul orelor după-amiezii se trag primele focuri de armă.Seara, după ora 20:00, sub acoperirea pseudonimului „Radu cel Frumos”, care corespundea stării de război, trupe ale Ministerului Apărării Naţionale şi miliţieni încep să tragă cu nonşalanţă în protestatari. Bilanţul indică 59 de morţi şi câteva sute de răniţi. 59 de persoane de vârste diferite căzute pentru patrie, 59 de eroi ai libertăţii, 59 de timişoreni bravi.
Aproximativ 40 de trupuri neînsufleţite fuseseră transportate şi incinerate la Bucureşti. Conform mărturiilor, numele lor fuseseră înlocuite de Securitate şi Miliţie, potrivit limbajului codificat al acţiunii, cu nume de flori. Noaptea de 17 înspre 18 decembrie se transformase într-un carnagiu iar pe străzile oraşului curgea sânge revoluţionar. Drapelul însângerat, continua, însă, să fluture.
[responsive_youtube
sursa video:realitatea tv
