Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

331 de pietoni au fost amendați în doar câteva ore la Timișoara. Vezi aici ce infracțiuni au comis!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Ieri, 9 iulie, poliţiştii rutieri şi cei de la ordine publică, sub coordonarea Inspectoratului General de Poliție, au desfăşurat acţiuni punctuale pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, axate în principal pe combaterea indisciplinei pietonale şi asigurarea respectării dispoziţiilor legale privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public.

Aceste acţiuni au avut drept scop impunerea unui climat de disciplină în rândul tuturor participanţilor la trafic şi reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora.

Astfel, poliţiştii au aplicat peste 560 de sancţiuni contravenţionale, 331 dintre acestea fiind pentru indisciplină pietonală şi 51 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea carosabilului. Totodată, ca măsură complementară au fost reţinute în vederea suspendării 52 de permise de conducere. Acţiunile poliţiştilor continuă şi în cursul zilei de astăzi.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore