Drogat prins pentru ca a devenit agitat la vederea politistilor, in zona Lipovei

- Advertisement -

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost depistat de polițiștii locali din Timișoara având asupra sa substanțe interzise, în timp ce stătea pe o bancă în zona Lipovei.

Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de joi, 6 decembrie 2018, au observat, în jurul ori 14:00, un tânăr care se afla pe o bancă pe strada Holdelor din cartierul Calea Lipovei și care, la vederea patrulei auto, a devenit agitat, încercând să ascundă ceva la spate. Cum comportamentul acestuia era suspect, polițiștii locali au trecut la legitimarea tânărului, stabilind că se numește H.M., are 21 de ani, și este din Timișoara.

Oamenii legii au trecut la controlul corporal, descoperind că bărbatul deținea un pliculeț din plastic care conținea fragmente vegetale de culoare verde-olive, susceptibile de a avea proprietăți psihoactive. Drept urmare s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie