Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) a anunțat că persoanele imobilizate sau nedeplasabile, precum și asistenții personali ai acestora, dar și aparținători și membrii de familie care locuiesc sub același acoperiș, se pot înscrie pentru vaccinarea împotriva bolii Covid-19, solicitările fiind posibile printr-un apel la call-center-ul instituției.
DASMT informează că pentru îndeplinirea strategiei de vaccinare împotriva Covid-19 la nivel național,, centralizează evidența persoanelor imobilizate sau nedeplasabile, precum și asistenții personali, aparținători și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie cu persoana imobilizată sau nedeplasabilă și le transmite săptămânal, în fiecare zi de joi a săptămânii, către Nucleul Județean de Coordonare a Vaccinării.
”Facem precizarea că aceste liste sunt centralizate în baza apelurilor telefonice primite pe numărul Call Center-ului inițiat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – 0356 406 517-, și a listelor trimise de medicii de familie din Timișoara. În plus, din solidaritate cu asistenții sociali din cadrul Primăriilor din Județ, începând cu această săptămână, respectiv ziua de 11.02.2021 vom centraliza (în baza solicitărilor pe care le-am primit deja în acest sens) și o listă a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile, precum și asistenții personali, aparținători și membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie cu persoana imobilizată sau nedeplasabilă din Județul Timiș”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al DASMT. Corina Eva.