Continuăm, exact ca la Stalingrad: tot înainte! Spre disperarea unor funcționari ai statului român, oameni politici, combinatori de tot soiul și dezvoltatori imobiliari. Motivele de panică sunt evidente! Cum la fel de disperate sunt și intervențiile pentru a îngropa deja celebra fonotecă de aur! Și, ca să punem capăt speculațiilor, un singur lucru trebuie punctat, încă de la bun început, ca toți actorii de ocazie și botoxații să stea liniștiți și flexați. Cu siguranță, referirile la viața personală NU vor fi aduse în discuția publică! Așa cum nu vom vorbi, încă, nici despre cei 200.000 euro care au fost plasați pe piață pentru a opri investigațiile din voceatimișului.ro. Și nici despre ceilalți 300.000 de euro, lăsați în garanție, se pare, la un terț, pentru șampania…de final!
Chiar putem proba o grămadă de lucruri! Până și graba cu care au fost mutați circa 2 milioane de euro cash, dintr-o parte în alta, de teama unor percheziții domiciliare, în momentul în care s-a aflat că Direcția Națională Anticorupție Timișoara l-a reținut pe iordanianul Mueen Al Shawish! Totul între arabi! Și, cu siguranță, nu e vina noastră că, încă, în statul de drept, în ciuda tuturor poveștilor de birt și a comentariilor emise de părerologii de serviciu, mai există ofițeri și magistrați, ultra-conectați la structurile de intelligence, care-și fac treaba, așa cum scrie la carte! Nu după cum bate vântul sau interesul privat!
Acum, că toată lumea s-a convins că fonoteca de aur, intrată în posesia voceatimisului.ro, nu e doar o simplă marotă, continuăm să punem pe tapet o serie de elemente senzaționale care nu fac decât să descrie sistemul mafiot – vorba procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – care a guvernat comuna Giroc, în ultimele două decenii, în epoca PSD. Practic, o cooperativă imobiliară care, de-a lungul timpului și prin diverse constrângeri, condiționări și cointeresări financiare, a pus gheara pe administrația locală, subjugând-o total intereselor sale de grup, în special în domeniul produselor urbanistice. Și nimic nu a mișcat pe raza localității de la marginea Timișoarei, așa cum știe toată lumea, fără ca profesorul de sport Ionel Dan Pascu (Puiu Minda) să-și dea binecuvântarea și să-și tarifeze serviciile de… consultanță imobiliară.
Și până când Camera de Conturi Timiș, aflată în desant tactic la Primăria Giroc, nu termină de verificat cărțile funciare nr. 415766 și 415677 de pe strada Narciselor, terenuri care au trecut prin patrimoniul SC Mimo Real Estate SH SRL, societate controlată de Mueen Al Shawish și Nidal Cheikh Asad, venim și noi, milimetric, cu o solicitare. Una publică, onestă și îndreptățită!
Mai exact, să fie verificate cum au fost eliberate, atât documentele de urbanism cât și autorizațiile de construire pentru cele două parcele care, ulterior, prin dezmembrări succesive, au ajuns în proprietatea unor dezvoltatori arabi: SC Emaar Homs SRL (Cheikh Asad Bahjat), SC NDL Fast Building (Achi Hussam), SC NDA 20 Real Invest SRL (Achi Hussam), SC Kantara Rezidence SRL (Kantara Building SRL/Cheickh Asad Rafat) și SC Jabal Residence SRL (Al Cheickh Asad Safwat/Cheickh Asad Rafat).
Ca să nu fie prea mare agitație în rândul cooperatiștilor, nimeni nu trebuie să facă mai nimic: numai să se uite în documente și să verifice indicatorii urbanistici! POT-ul (procent de ocupare al terenului) și CUT-ul (coeficient de utilizare al terenului). Și, la final, să numere etajele blocurilor, nu înainte de a le socoti și pe planșele aprobate de Primăria Giroc. Simplu și elementar!
O lume de vis
Ca să fie mai ușor, venim și cu explicațiile! Căci sunt atât de frumos detaliate în fonoteca de aur, intrată în posesia voceatimisului.ro, încât semnul sfânt al crucii, chiar nu mai ajută pe nimeni și la nimic: ”S-au făcut o grămadă de rahaturi. Au luat o căruță de bani de pe arabi. I-au prostit cum au vrut. De aia nu permite Mimo niciun alt intermediar în relația cu Primăria Giroc. Ca să aibă el control deplin și să nu se afle sumele exacte care s-au dat pentru emiterea de autorizații, în condiții favorabile. De aia și lucrează mult cu cash! E simplu ca lumina zilei. Le-a mai și cerut la arabi bani de drumuri și canal, când astea le-a făcut Primăria din fonduri proprii…”. Toate astea le știu, deja, atât Nidal Cheikh Asad cât și nepotul său, Bughy Asad, unul dintre protagoniștii fonotecii de aur, așa cum o să vă lămuriți, cât de curând.
Și, până se așează un pic lucrurile pe anumite paliere, acum că se știe cum a procedat cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc pentru a-și mări ”capitalul social”, jonglând cu terenurile din extravilan pe intravilan, ca mai apoi să le și intabuleze, trebuie specificat un lucru. Niciodată, așa cum știu toți experții din Cadastru, manevrele ilegale nu ar fi putut fi făcute și nici nu ar fi avut nici cea mai mica șansă de reușită, fără ajutorul unui topometrist și al unui angajat al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș. Lucrurile sunt evidente! Și aici Direcția Națională Anticorupție Timișoara i-a dat, deja, de capăt. Când va veni momentul, în mod cert, vom detalia și acest aspect.
Până atunci, tocmai că e weekend prelungit, am decis să mai scoatem la lumina încă un filmuleț din fonoteca de aur. Unul lejer, dar cu țipete și urlete, care nu face decât să (re)demonstreze că stăpânul absolut al Primăriei Giroc a fost, întotdeauna, Puiu Minda. Și, mai mult decât orice, că administrația de la marginea Timișoarei a fost, întotdeauna, casa domniei sale, în care a făcut și a dictat ce a vrut și cum a vrut! Și așa cum rezultă din filmulețul video de la final, inginerul de topometrie Dorin Tudose a fost ejectat, la volum maxim, din Primăria Giroc. Sub o ploaie de cuvinte greu de reprodus! Evacuarea și ostilitățile au fost puse în practică, nu de către primarul Ionel Toma, ci de magnatul Puiu Minda, extrem de nervos și plin de bâlbâieli!
Și în contextul circului, așa cum rezultă din alte materiale video, Dorin Tudose nu a fost prea afectat de evenimentul din birourile administrației girocene: ”Dacă eu ies public, eu ies cu punct ochit – punct lovit. Eu cunosc multe despre păcălicii ăștia de Mimo-Minda, că le-am făcut o grămadă de lucrări. Știu toate adeverințele și cum s-au făcut modificările la OCPI Timiș. Știu exact cine le-a operat în cărțile funciare. Nu e vorba de vreo pilă mare, ci de un inspector. Mimo e cel mai periculos. El e creierul. Minda știe doar cu pumnul. Ăștia-s niște hoți care s-au înhăitat cu toți interlopii. Au și filiere de bani care pleacă afară! Bă, eu am dovezi că Minda mă constrângea. Dacă am făcut PUZ-ul lui Toma, a trebuit să-i dau și lui două parcele. Dacă am făcut PUZ-ul lui Tonea, la fel. La Marincu a încercat la fel. La PUZ-ul de pe Chișoda, la fel. Peste tot aceeași tactică…”.
Azi, datorită presiunii mediatice, numită ”linșaj” de către avocatul lui Ionel Dan Pascu, care confundă voceatimisului.ro cu ”o fițuică”, cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc este nefuncțională. Pe butuci! Iordanianul Mueen Al Shawish e în arest și trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție!
De cealaltă parte, Puiu Minda e, în continuare, în verificări avansate pe o serie de alte spețe si paliere. Nu numai de către DNA! Și, evident, până la lămurirea tuturor aspectelor, cooperatistul face ce știe mai bine: scenarii, provocări și, nu în ultimul rând, aruncă fumigene și petarde. Victimă totală, la fel ca și ”legalistul” Mueen Al Shawish, fost principal colaborator și intermediar de produse urbanistice pentru familia lui Nidal Cheikh Asad.
Cum poate procuratura sa-l scape de traficul de influenta si santaj in forma continua pe liderul grupului,Puiu Minda
Raspunsul e simplu ,cu ajutorul procurorului Dolcu alaturi de Cosmin de la Arad ,prietenul procurorului DNA
Acceptul intelegerii facute l-ai transmis tu Dolcu lui Puiu in 7 noiembrie 2021 printr-o postare pe facebook unde apari tu alaturi de Cosmin Lupsa Zafer Kennel Dupa ce se incheie pactul Dolcu il informeaza pe Puiu de flagrante si de activitatea ce o desfasoara procuratura
Dolcule chiar crezi ca Puiu a putut tine totul la secret
..oare de ce doar MARELE DORIN TUDOSIE, e topometristul AGREAT DE ACEASTA COOPERATIVA..??
..e ff simplu..!!!!!!! ..ptr ca are Fff multă trecere la OCPI TIMIS ..!!! …Tov URSU ȘTIE EXACT..!!! …
..va rog sa verificați cum acest TUDOSIE NU E STRĂIN DE INTABULĂRI DE TITLURI DE PROPRIETATE SUB PISTELE AEROPORTULUI TIMISOARA , iar dl PREFECT DOGARU NU A FĂCUT nici un demers DE ANULARE A ACELOR INTABULĂRI
..poate verificați câte APARTAMANTARI FĂRĂ AC A ÎNSCRIS IN CF ACEST GENIU AL CADASTRULUI TIMIȘOREAN
…cum se poate întâmpla toată mizeria aceasta / ca și afacerea mansarde , doar sub oblăduirea marelui iubitor de servicii , nea URSU
..oare de ce doar MARELE DORIN TUDOSIE, e topometristul AGREAT DE ACEASTA COOPERATIVA..??
..e ff simplu..!!!!!!! ..ptr ca are Fff multă trecere la OCPI TIMIS ..!!! …Tov URSU ȘTIE EXACT..!!! …
..va rog sa verificați cum acest TUDOSIE NU E STRĂIN DE INTABULĂRI DE TITLURI DE PROPRIETATE SUB PISTELE AEROPORTULUI TIMISOARA , iar dl PREFECT DOGARU NU A FĂCUT nici un demers DE ANULARE A ACELOR INTABULĂRI
..poate verificați câte APARTAMANTARI FĂRĂ AC A ÎNSCRIS IN CF ACEST GENIU AL CADASTRULUI TIMIȘOREAN
Minda a facut poza asta cand a fost in SUA impreuna cu un personaj din politica. Poate o sa o publicati la un moment dat. Hai Poli!
..așa, ptr cultura generală, a cititorilor , MARELE FORIN TUDOSIE NU E UN ÎNGER ȘI NICI VREO VICTIMA..!
…este individul ptr care MARE IBITOR DE SERVICII A TRAS PE FF MULTU DE URECHI, când au încercat sa se opună sutelor de manevre făcute (apartamentari cu sutele, mansarde fără docuMente, etc)
..un fost dir de mari servicii L-A ȚINUT IN BRAȚE
..poate îl întrebați dacă exproprierile de pe centura Tg Jiu le-a finalizat..?
si eu as vrea sa stiu ce inspector au la CF… poate asa aflu si eu cum au reusit sa ma repozitioneze in canal si sa construiasca pe 990 mp ai mei un bloc de 4 etaje……Ar trebui sa ii aveti in vedere si pe altii (gen Jamal si LWD Nicorette), pentru ca nici ei nu au stat sa respecte legea….Noroc cu instanta romana care dupa 4 ani a stabilit cui ii apartine terenul. Sper ca instanta sa aprecieze ca se impune si demolarea unui bloc construit cu puz nelegal si autorizatii a la Primaria Giroc
Nicorettele….e firma de manevre a Nelutului „motor” Chincea..cum adica va surprinde? El intermedia terenurile care se luau la schimb pentru realizare PUZ-uri…Tudosie/Siregon- Hent/ sau Dragan- fostul sef OAR/Chincea….marii elaboratori de documentaii de PUZ-uri care faceau schimburi de terenuri contra servicii. Tot ce face Tudoisie face cu consfiintirea Ursului. Ma mir ca nu s-a intalnit si cu dezvoltarile lui Bumbea de pe Giroc…sa combine si acolo ceva…sa ii mai faca ala o cheie …ca pe vremea cand Nelutu’ era vames si Bumbea „aducea” telefoane furate :))). Numai dezvoltatori de mare angajament financiar si moral are Timisul. De perspectiva!
Ganditi-va, puiu minda il garanteaza pe cumnatu-su Virtosu, care acum e primar, bineinteles tot puiu conduce primaria. Sotia lu puiu e directoarea liceului din Giroc, repet directoarea liceului. Nepotul lui puiu e directorul casei de cultura din Giroc, Mita sipos. Ce frumos , nu?
Pe cand detalii din fieful imobiliar virtosu – puiu…, e ceva si pe la instanta
Concluzie: Dan virtosu GARANTAT puiu minda !
Exista, ca altfel nu puteau sa-i tina in brate pe infractorii astia.
Nu uita și de sora lui Puiu, unde este angajată. Putregai și curvăsărie mai mare că în primăria din Giroc nu găsești.
Sora lui Puiu nu mai este angajata a primăriei Giroc. Oricum, nu merita tarata in acest scandal, ea este cu totul și cu totul o alta persoana decât fratele ei. Nu a făcut rău la nimeni și nu a furat de la nimeni, a avut necazuri mari biata femeie pierzându-și un fiu și făcând dializa de 3 ori pe săptămâna.
Ca de obicei Camera de Conturi Timis face ce nu au facut altii in 20 de ani! Sau, ma rog, au facut, i-au acoperit si protejat. Se aude ca au umblat nu doar pe acte, ci si pe teren. S-ar putea sa vina zile interesante, cu cola si popcorn. Apropo, IPJ-ul lui Petecel mai exista?