Prof. dr. Dorel Săndesc, titularizat ca manager al Spitalului Județean Timișoara

- Advertisement -
Azi, cu începere de la ora 10, ca urmare a deciziei Ministerului Sănătății, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, dr. Andrei Păunescu, a scos la mezat, pe următorii 4 ani, funcția de manager pentru cea mai mare unitate sanitară din vestul României. Fără niciun dubiu, o premieră având în vedere că, de aproape un deceniu, ultimii directori ai entității nu au avut parte de o titularizare pe post ci și-au dus mandatele, din prelungire în prelungire, pe câte 6 luni de zile, grație unor decizii ministeriale favorabile.

Și singurul candidat, care s-a înscris în cursa pentru conducerea SCJUT, a fost prof. dr. Dorel Săndesc, de altfel, manager cu delegație al unității sanitare încă de la începutul lunii februarie a.c. Așa a fost până azi căci, în urma examenului public, ca urmare a expunerii planului managerial, medicul a fost confirmat cu brio, pe următorii ani, în fruntea spitalului regional. Acum, dincolo de statistici și cifre, fără niciun dubiu, direcțiile de acțiune pe care candidatul și le-a propus, cel puțin unele dintre ele, nu fac decât să readucă SCJUT pe linia de plutire și, evident, într-un cadru al normalității.

Cea mai mare parte din prezentarea proiectului de management, cât și întrebările care i-au fost adresate prof. dr. Dorel Săndesc, imediat după finalizarea expunerii, au fost legate de disciplinarea resursei umane, în contextul sindicalizării sănătății și, evident, despre jocul dublu în care pacienții de la stat sunt dirijați către privat. Exact subiectele care, cel puțin în ultimele două săptămâni, au fost atinse, la modul detaliat, de către voceatimisului.ro! ”E clar că ultimele materiale de presă, ne-au făcut un mare serviciu. Colegii au început să vină la lucru, unii s-au autosesizat și și-au depus demisiile, alții au intrat în concedii legae și se mai gândesc încotro se duc cu cariera…”, a declarat medicul ATI.

Este cât se poate de clar, așa cum a prezentat lucrurile și noul manager al SCJUT, că situația nu mai poate continua în această direcție, în care unii medici muncesc pe brânci și țin spitalul în spate, în timp ce alții, care nu prestează în favoarea angajatorului, își iau salariile și le râd în nas celorlalți: ”Din acest moment, am și mai multă legitimitate. O să îi rog pe cei care cunosc spitalul doar din poze, să vină ei cu o soluție, într-un timp extrem de scurt. Nu o să intru cu parul peste ei! Dacă nu o găsesc și sunt derutați, eu am soluțiile perfecte – fie pleacă unde vor fie se duc în caravane medicale, pe sate, până-și scot măcar salariile. Aici e spital de stat, nu instituție socială sau de binefacere pentru medici, ci pentru pacienți”!

Partea bună e că, în ideea de a opri hemoragia dinspre stat înspre privat, medicul Dorel Săndesc intenționează să maximizeze mâna de lucru a SCJUT, în special pe partea de analize de laborator și radiologie dar și să pună infrastructura sanitară de stat, care șomează mai bine de 18 ore pe zi, la lucru. Mai exact, după programul legal de lucru, să deschidă cea mai mare unitate sanitară de stat… înspre privat, în baza unor parteneriate financiare, reciproc avantajoase.

Altfel spus, să oprească migrația medicilor de la stat către privat și să dea posibilitatea acestora de a lucra, în regim particular, tot în SCJUT, pe infrastructura cunoscută, evident, contra cost: ”Până la urmă, toate cazurile care merg prost în privat, ajung la stat. Așa că, de ce să nu facă spitalul nostru bani” s-a întrebat, la modul retoric, noul manager al SCJUT, prof. dr. Dorel Săndesc.

2 COMENTARII

  1. Dl Săndesc,bunicul meu a trăit mult și a murit de mult.A facut puscarie politic prin anii ,50 mi-a spus urmatorul lucru, de cîte ori liberalii au fost la guvernare poporul a fost sărac.Acum d voastra ca un meneger isteț doriți să momiți medicii sa lucreze particular cu infrastructura de la spital,pai explicați la peostime clar medicul va încasa bolnavul ca in privat de unde vă va plăti o chirie și spitalului,care este cîștigul bolnavului amărît nu al spitalului ? Dl Săndesc separați o dată cîștigurile și socoțile financiare de tratamentul bolnavului, majoritatea au plătit ,pardon li s-au reținut bani o viața acum bolnavi și bătrîni trebuie tratați cu cele mai bune metode mai ca la privat,restul can can contabil politic nu are ce căuta în sănătate

  2. Am inteles de la Prof. Dr Sãndesc cã sunt unii care nu muncesc, care sunt asistati sociali, care isi trag pacientii spre privat si s-a inteles foarte clar ce intentii are.

    Intrebarea este cum ramane cu cei care muncesc pana la epuizare, cu cei care au 5-10 garzi pe lunã, nepontate, nerenumerate. Cu ei cum ramane? Vor intra si ei vreodatã in normalitate? … sau asta este normalitatea anului 2023?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie