Motive absurde de a fuma

- Advertisement -

Fumăm de plictiseală, pentru că ne place gestul sau pur şi simplu fără niciun motiv. Aşa îşi explică mulţi dintre românii fumători, viciul. În prezent, peste o treime dintre bărbaţii din ţara noastră şi 12% dintre femei sunt fumători.

Mai bine de jumătate dintre respondenţi au spus că fumează din obişnuinţă, potrivit studiului efectuat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, iar aproape jumătate mărturisesc faptul că simt nevoia să fumeze.

Alţii spun că fumează de plictiseală sau fiindcă ţigara îi ajută să se relaxeze sau chiar să se concentreze.

Totuşi, aproximativ 10% au găsit motivaţii cel puţin bizare. Astfel, unii români au spus ca fumează ca să se distreze, pentru că le place să ţină ţigara în mână, pentru că fumatul le dă mai multă energie sau pur şi simplu din curiozitate. Iar 3% nu ştiu exact de ce fumează.

Studiul mai arată că motivele invocate de mai mult de jumătate dintre fumători sunt reprezentate de nevoia de a fuma.

Medicii spun că în ultimul timp în România a început să crească numărul fumătorilor în rândul femeilor. Studiile din străinătate avertizează că femeile renunţă mai greu la acest viciu şi, în plus, sunt mai vulnerabile în faţa cancerului şi a bolilor respiratorii.

Medicii spun că din prima zi în care o persoană renunţă la fumat, scade şi riscul de îmbolnăvire şi creşte speranţa de viaţă. Orice fumător poate apela şi la ajutor specializat pentru a se lasă de viciu mai uşor. Sursa:realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Tupeul se plătește! Bărbat din Mehedinți, sancționat de poliție pentru că fuma în troleibuzul 11

Polițiștii locali au depistat aseară, în jurul orei 23.40,...

UE schimbă foaia! Țigările: avertismente mai mari, arome interzise, reguli pentru cele electronice

"Știm că nu adulții, ci copiii încep să fumeze....