Un grup de indieni au creat un smartphone care în loc de ecran are un panou capabil să afişeze imagini în relief şi simboluri în Braille.
Chiar dacă multe dintre telefoanele actuale încep să includă din ce în ce mai multe funcţii destinate persoanelor cu handicap, nici unul nu se compară cu un smartphone dedicat exclusiv celor nevăzători.
Sumit Dagar, din India, a reuşit să creeze primul smartphone compatibil Braille. Gândit exclusiv pentru nevăzători, acest dispozitiv este un pas enorm în faţă pentru cei care foloseau orice alt smartphone pentru a comunica cu prietenii şi pentru a profita de conceptul de telefon inteligent. La acest proiect, Dagar a lucrat trei ani, timp în care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Centrului pentru Incubarea Inovaţiei şi Antreprenoriatului.
Înainte ca acest produs să se materializeze, momentan fiind în stadiu de concept, creatorul său este în căutarea de suporteri financiari pentru a-l ajuta la producţia în masă. Inovaţia majoră din spatele întregului produs se afla într-un material intitulat Shape Memory Alloy. Acest tip de metal are abilitatea de a ţine minte forma iniţială şi de a se extinde sau contractă în funcţie de necesitate. Modelele efective afişate pe ,,ecran” vor fi realizate printr-o serie de butoane care se vor mişca în sus şi în jos pentru a afişa simboluri Braille, numere, sau alte tipuri de imagini.
Produsul se apropie destul de mult de versiunea finală şi a fost întâmpinat cu entuziasm de primii testeri. Rămâne să vedem dacă în viitor va fi comercial disponibil. Sursa:playtech.ro