sâmbătă, octombrie 17, 2026

Geanta inteligentă controlată prin telefon, de la distanţă

2 minute citire
Geanta inteligentă 6 jpg

Ultimii ani au adus descoperiri şi inovaţii uimitoare în domeniul transporturilor: avioane cu televiziune prin satelit şi conexiune wifi, trenuri cu levitaţie magnetică ce pot atinge viteze de 500 km/h sau maşini cu autonomie tot mai mare, ce se pot parca singure.

Totuşi, în privinţa modului în care transportăm lucrurile personale, progresele nu au fost la fel de spectaculoase. Însă şi acest lucru este pe cale să se schimbe, odată cu apariţia genţilor inteligente. Iar ceea ce acum doar câţiva ani părea încă desprins din filmele SF, a devenit, deja, realitate: compania americana Bluesmart a lansat o geantă inteligentă prevăzută cu o conexiune 3G prin care se poate conecta wireless la telefon şi astfel poate fi controlată de la distanţă. Aplicaţia dedicată vă permite să localizaţi geanta prin GPS şi să o găsiţi mai uşor, atenţionându-vă în cazul în care aţi pierdut-o sau s-a rătăcit în timpul unui zbor. De asemenea, puteţi să o închideţi sau deschideţi printr-un simplu click sau să-i aflaţi greutatea exactă, prin intermediul cântarului integrat cu care este prevăzută. Geanta include două porturi USB ce pot fi folosite simultan şi o baterie cu ajutorul cărora vă puteţi alimenta telefonul sau tableta de şase ori, indiferent unde vă aflaţi.

Fiind prevăzută cu senzori de proximitate, geanta va trimite notificări (alerte) atunci când vă veţi depărta prea mult de ea, pe baza unei distanţe prestabilite. În plus, în cazul în care nu mai ştiţi unde aţi lăsat-o, aceeaşi senzori vă permit să o şi localizaţi şi vă reamintesc ultima poziţie înregistrată a genţii. De asemenea, puteţi primi rapoarte în timp real în privinţa călătoriei Dvs, cu informaţii precum distanţa călătorită, aeroporturile tranzitate sau timpul petrecut în fiecare ţară. Gândită special pentru iubitorii gadget-urilor şi a noilor tehnologii, geanta are un compartiment frontal cu un design dedicat protejării şi accesului facil la laptopul sau tableta Dvs. Tehnologia este compatibilă oricărui dispozitiv bazat pe Android sau iOS, iar Bluesmart lucrează, deja, la noi opţiuni pentru această geantă inteligentă, astfel că în viitor ea v-ar putea sfătui în privinţa hainelor pe care să le luaţi la Dvs în funcţie de destinaţie sau să vă ajute să vă rezervaţi zborul de întoarcere, în cazul în care acesta a fost anulat.

[responsive_youtube

Geanta inteligentă 1
Geanta inteligentă 1
Geanta inteligentă 2
Geanta inteligentă 2
Geanta inteligentă 3
Geanta inteligentă 3
Geanta inteligentă 4
Geanta inteligentă 4
Geanta inteligentă 5
Geanta inteligentă 5
Geanta inteligentă 6 jpg
Geanta inteligentă 6 jpg

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate