Asociația „Sfera Timișoarei” organizează evenimentul „1 Iunie pentru toți copiii”, sâmbătă 1 iunie 2013, începând cu ora 16:00, pe malul Begăi, la terasa D’arc, sub Podul Mihai Viteazu.
Asociația „Sfera Timișoarei” este o organizație non-guvernamentală, înființată în cursul lunii trecute de un grup de cinci tinere. Scopul este stimularea și dezvoltarea spiritului civic al cetățenilor în viața comunității în care trăiesc. Pe 1 iunie 2013, de la ora 16:00, aceasta așteaptă pe toată lumea la acest eveniment, cu mic, cu mare, la distracție de reciclare și schimb de jucării.
Organiyatorii anunță că vor oferi copiilor o după-amiază activă și distractivă cu ateliere de creație din materiale reciclabile, modelaj, desene pe asfalt, pictură, muzică și dans sub îndrumarea echipei de voluntari cu experiența didactico-pedagogică. Ziua se va încheia cu povești, gustări, concursuri cu premii, baloane de spumă și multe alte surprize, pentru pitici și nu numai, care se vor desfășura sub podul de lângă terasa D’arc, locație ce va fi amenajată special pentru copii.
Participare gratuită!
Fiecare prichindel e rugat sa aducă o jucărie care va fi donată copiilor mai puțin norocoși, și daca îi e greu să se despartă de ea, îi dăm noi alta! Mămicile și tăticii pot aduce hăinuțe și obiecte ce vor fi la rândul lor donate către casa de copii – Centrul rezidenţial Casa „Mama Copil” din Timişoara – proiect coordonat de Federaţia Caritas Timişoara. Printre participanți vor fi un număr de 20 de copii care provin din familii defavorizate. În plus vom exista si activități speciale pentru copiii cu handicap.
”Educarea armonioasă a individului, egalitatea între clase sociale, oferirea unui mediu optim pentru accesul gratuit la informare, consiliere și dezvoltare personală sunt esențiale pentru a menține o societate civilizată și orientată spre valorile europene. Urmărim conștientizarea oamenilor și participarea lor activă în viața comunității prin voluntariat, schimb de experiență, donarea și reciclarea bunurilor” anunță organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru mai multe detalii despre eveniment și donații sau sponsorizări Asociația ”Sfera Timișoarei”, poate fi contactată pe adresa de e-mail: sferatm@gmail.com.