Ponta: PNL să probeze prin fapte că e solidar cu PSD la guvernare. Protocolul USL a fost suspendat

- Advertisement -

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că PNL trebuie în perioada următoare să probeze prin fapte că e solidar cu PSD la guvernare, el arătând că decizia liberalilor de a fi solidari cu PSD trebuie să fie una sinceră, având în vedere că protocoul USL nu s-a respectat, fiind suspendat.

Întrebat ce garanţii cere de la PNL, Ponta a răspuns: „Un angajament oficial, dar nu… noi avem şi acuma scris, la articolul 1.1.4. că nu se admit atacurile şi că se aplică sancţiuni, ori nu s-a aplicat. Deci înseamnă că acordul nu s-a aplicat. Nu ştiu ce garanţii, că şi scris, şi vorbit… Până acum a funcţionat. Cred că e vorba aici de fapt de o decizie reală şi sinceră a colegilor de la PNL de a fi solidari, de a merge mai departe cu noi” anunţă Mediafax.

Ponta a spus că PNL trebuie să probeze prin fapte că e solidar cu PSD.

„Prin fapte, în perioada următoare. Numai prin fapte, pentru că vorbele şi hârtiile s-au făcut şi nu s-au respectat”, a spus Ponta.

 „Urmează o perioadă în care să probăm că putem să fim toţi la guvernare aşa cum am fost toţi în opoziţie”, a spus Ponta, care a arătat că criza provocată de cazul Roşca Stănescu se va încheia prin solidaritate.

El a arătat că excluderea lui Stănescu din PNL nu constituie o garanţie pentru PSD.

Ponta a spus că vineri a primit de la Crin Antonescu garannţii că nu se vor repeta astfel de dituaţii în USL.

„Am primit garanţii, dar trebuie puse şi în practică, pentru că aveam scris şi până acum în acord că nu se întâmplă, şi uite s-a întâmplat şi nu a păţit nimeni nimic. Deci importante sunt faptele de acum încolo, nu declaraţiile. Noi mergem mai departe, dar până nu se restabileşte acel protocol înseamnă că, practic, cum să spun, e suspendat, nu?”, a mai spus Ponta, conform aceleiaşi surse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie