Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Crin Antonescu, PNL: „Ce au făcut Gâdea și cu Ponta nu s-a mai văzut de pe vremea lui Ceaușescu”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Crin Antonescu, președintele PNL, i-a criticat dur pe Victor Ponta și pe Mihai Gâdea, cât și pe candidații PSD la alegerile europarlamentare, după ce aceștia au participat alături de campioanele de la gimnastică într-o emisiune difuzată pe postul Antena 3.

În emisiunea respectivă, premierul, însoțit de Corina Crețu și de Ecaterina Andronescu, candidate care ocupă primele două poziții pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a anunțat că premiile destinate gimnastelor din echipa națională, care au câștigat medalia de aur la Campionatul European, vor fi dublate.

Astfel, Antonescu este de părere că cele două candidate s-au asociat „în mod jenant și sfidător” cu campioanele de la gimnastică, fapt considerat inacceptabil de către șeful Partidului Național Liberal:

„Cele petrecute aseară la postul Antena 3, la emisiunea lui Mihai Gâdea, sunt scandaloase și aș putea să spun că de 24 de ani nu am văzut așa ceva. Modul absolut jenant și cu totul sfidător și fără nici o regulă care ține de regimul electoral, modul în care campioanele noastre de la gimnastică și performerii de frunte ai României au fost asociați cu nerușinare și cu lăcomie, incomparabil cu orice alt episod în ultimii 24 de ani, nu doar cu președintele sau cu prim-ministrul țării, dar direct cu candidați ai PSD la aceste alegeri este strigător la cer. Așa ceva este inacceptabil într-o țară cu reguli, într-o țară europeană, într-o țară democrată”, este de părere Antonescu.

Mai mult, liberalul i-a asemănat pe Gâdea și pe Ponta cu Elena și Nicolae Ceaușescu, deoarece doar pe vremea comunismului succesele marilor sportivi erau dedicate „partidului, tovarășei și tovarășului”.

„Ce au făcut aseară domnii Gâdea și Ponta cât și candidații social-democrați, eu nu am mai văzut de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, nu de pe vremea lui Adrian Năstase sau de pe vremea lui Traian Băsescu atotputernic, ci de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, numai atunci succesele marilor sportivi ai României erau dedicate partidului, tovarășei, tovarășului, fără ca, totuși, Nicolae Ceaușescu să facă emisiuni cu Gâdea și cu marii performeri sportivi ai României”, i-a atacat liberalul pe cei doi.

În final, Antonescu a făcut un apel către timișoreni, să se prezinte la vot în 25 mai, deoarece, consideră liberalul, nu se poate sancționa un partid sau un politician printr-o prezență scăzută șa urne:

„Fac un apel la toți timișorenii să se prezinte la vot în 25 mai, nu sancționează pe nimeni stând acasă, din contră, favorizează, partidele, politicenii, grupările politice actuale. Singura șansă de schimbare este prezența la vot și este diferența dintre candidații care se afișează”, a încheiat prețedintele PNL.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=58Fj8HV7Ios&feature=youtu.be]

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore