Bianca şi Victor Slav s-au sucit, se căsătoresc mai repede, la Deva

- Advertisement -

Nu mai este deja un secret că Bianca Drăguşanu (31 de ani) şi Victor Slav (32 de ani) au ales să-şi unească destinele în această toamnă. Deşi cei doi nu au dezvăluit încă unde va avea loc petrecerea de nuntă, Libertatea a aflat locul pe care “porumbeii” îl au în vedere pentru organizarea marelui eveniment.

Surse din anturajul roşcatei au povestit că ea şi viitorul mire se gândesc ca petrecerea lor de nuntă să aibă loc la unul dintre cele mai luxoase restaurante din Deva. Situat în buricul oraşului, localul are o grădină de vară cu o capacitate de peste 300 de locuri.

Aceleaşi surse au dezvăluit că petrecerea de nuntă, la care sunt invitate 200 de persoane, ar urma să aibă loc undeva la începutul lunii septembrie şi nu în octombrie, aşa cum se vehicula iniţial. La capitolul naşi de cununie, Bianca şi Victor au ales două cupluri dragi lor: Nicoleta Luciu cu Zsolt Csergo şi Monica cu Cristi Glodean, cei din urmă fiind prieteni foarte apropiaţi ai Biancăi Drăguşanu.

De altfel, alături de aceştia, mirii au petrecut câteva zile la Deva, la sfârşitul lunii aprilie, înainte de Paşte. Monica administrează un magazin de bijuterii în Deva, iar soţul ei e un tânăr om de afaceri, care deţine o echipă de fotbal locală.
Victor Slav a cerut-o pe Bianca de soţie în preajma Paştelui, dar a recunoscut că a făcut acest pas abia în urmă cu câteva zile, la “Happy Hour”, PRO TV: “I-am pus mâna la ochi, i-am spus că vreau să-i fac o surpriză. A deschis ochii şi i-am dat inelul. Nu a înţeles ce se întâmplă. Am făcut o declaraţie ca la carte. Mi-a zis «Da!». E iubirea vieţii mele. Am dat multe inele la viaţa mea, dar nu s-a întâmplat aşa, ca acum”.

Sunt împreună de cinci luni

Anul trecut, la nici o lună după ce Victor Slav şi Anda Adam au anunţat că se despart (după o relaţie de 7 ani), au apărut primele zvonuri că Bianca ar fi cea care i-a luat locul solistei în inima prezentatorului rubricii «Vremea» de la PRO TV. La începutul acestui an, Bianca şi Victor au confirmat că formează un cuplu şi, de atunci, nu s-au mai ferit să se afişeze împreună. Sursa:libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Vacantele achizitionate online, mai scumpe cu 4%. Cele offline, plus 22%, fata de 2018

La nivel mondial, industria turismului online a crescut, de...

Start-up-ul romanesc FLOW face concurenta Societatii de Transport Public Timisoara, cu trotinete

FLOW, serviciul de închiriere de trotinete electrice a ajuns...

Uber Eats se lanseaza in Timisoara

Uber România anunţă extinderea Uber Eats, serviciul global de...

Ghizii de turism din Timisoara si Arad, la ”specializare” in Mako

Weekend-ul recent încheiat a fost o perioadă interesantă pentru...

Timisoreanul Virgil Iantu, ARONGANTA la adresa lui Liviu Dragnea, pe tema referendumului

Prezentatorul TV Virgil Ianțu, timișorean la origine, a postat...