În cursul zilei de mâine, efective din cadrul I.P.J Timiş, I.T.P.F. Timiş, I.S.U. ,,Banat” şi voluntari, desfăşoară o acţiune de simulare a unui caz de răpire copil. Scopul acestei acţiuni este de a evalua reacţia cetăţenilor, a partenerilor publici şi privaţi, cât şi cea a voluntarilor care doresc să acorde sprijin în astfel de situaţii.
Sâmbătă 17 august 2013, între orele 15:00-20:00, în incinta bazei de agrement Monte Carlo, din comuna Şag, va avea loc o simulare a unei situaţii de criză prevăzută în Mecanismul Naţional „Alertă răpire copil”.
La această activitate vor participa efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş şi voluntarii de la: C.S. Universitatea Timişoara – Secţia Motoparapantă, Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de voluntariat SALVO, West Zacht Club Timişoara, Imprimeria Mirton şi Pompierii Voluntari din comuna Şag.
„Alertă răpire copil” este un mecanism naţional de alertare a populaţiei în cazul răpirii sau dispariţiei unui copil, în împrejurări în care viaţa sau sănătatea acestuia este pusă în pericol, o campanie iniţiată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în parteneriat cu Ministerul Public şi Centrul Focus, în cadrul proiectului CALLERT, cofinanţat de Comisia Europeană.
Această acţiune vizează simularea unui caz de răpire copil, având ca scop evaluare reacţiei cetăţenilor în cazul declanşării unei alerte de acest gen, viteza de reacţie a partenerilor publici şi privaţi, semnatari ai acestei convenţii, aflaţi pe raza judeţului nostru, cat şi cea a voluntarilor care doresc să ne sprijine în astfel de situaţii.