Istoria a ceea ce ar putea fi foarte simplu catalogat ca fiind cel mai îndrăgit desert, clătitele, datează încă de pe vremea vechilor greci. Ei le spuneau „tagenites”,derivat al cuvântului „tegano” care desemna tigaia de prăjit. De-a lungul timpului, fiecare popor şi-a adoptat o „reţetă proprie”, fie în ceea ce priveşte modul de preparare, fie modul în care sunt servite.
În America, prezintă un aspect pufos şi sunt servite cu sirop de arţar sau unt de arahide, asiaticii le consumă cu ingrediente sărate sau umplute cu carne şi legume. În Africa, clătitele sunt suportul a diferitelor sosuri şi humusuri, popoarele germanice le consumă atât ca desert, cât şi ca blat pentru diferite topping-uri sărate. Francezii fac delicioasele „crêpes”, o clătită dulce cu diferite umpluturi şi zahăr pudră deasupra. Tot în Franţa, există şi un muzeu dedicat acestui desert, în micul oraş medieval Dinan din Bretania.
În România, pe lângă tradiţionalele clătite cu zahăr, gem sau ciocolată, ca şi desert au luat naştere „clătitele bănăţene”. Un deliciu al papilelor gustative ce presupune clătite pufoase, umplute cu o compoziţie de brânză dulce,sos de vanilie şi stafide, îmbrăcate într-o bezea uşor crocantă, făcută din lapte de pasăre, totul la cuptor.
Hanul Ana Lugojana este locul renumit pentru clătitele bănăţene de tradiţie. Situat pe drumul ce leagă Lugojul de Făget, locul păstrează un aer haiducesc cu „bucate dintre cele mai alese”, însă atracţia principală o constituie, bineînţeles, clătitele. În ciuda faptului că, „inventatorul” acestora nu este cunoscut, reţeta îşi are originile în zilele de glorie ale hanului şi este păstrată cu „sfinţenie”.
sursa foto:dietarapidaslabire.files.wordpress.com
