Miercuri, 21 august 2013, poliţiştii timişeni au depistat un bărbat dat în urmărire naţională, care, în data de 12 august a.c., a evadat de la un punct de lucru al penitenciarului unde era încarcerat.
Azi dimineaţă, mai precis, în jurul orei 11:30, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 10 Rurale Făget – Post Poliţie Margina l-au depistat, în zona gării din comună, pe Stan Sandu, de 21 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos, judeţul Hunedoara, dat în urmărire naţională în data de 12 august 2013.
Bărbatul se afla încarcerat din data de 7 iunie 2012 în penitenciarul Bircea Mare, judeţul Hunedoara, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Pe 12 august 2013, bărbatul a evadat de la un punct de lucru din localitatea Beriu-Orăştie, judeţul Hunedoara.
Stan Sandu a fost audiat de poliţiştii timişeni, urmând ca acesta să fie preluat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara şi transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei.