Poli joacă mâine la Vaslui şi vrea toate cele trei puncte. Velcea nu merge să se apere!

- Advertisement -

După o pauză de trei săptămâni, în care echipa naţională a avut parte de jocurile din preliminariile Cupei Mondiale ce va avea loc în 2014, meciurile oficiale ale Ligii I au revenit în acest weekend. Poli Timişoara va juca mâine, 16 septembrie 2013, de la ora 21:30, la Vaslui, o echipă a căror oficiali habar nu au pe ce lume trăiesc, întrucât pe site-ul lor oficial scrie că moldovenii vor da piept cu echipa „FC Timişoara”.

Antrenorul bănăţenilor, Valentin Velcea, a declarat înainte de plecarea spre Vaslui că vrea să obţină toate cele trei puncte din această deplasare: ”Întâlnim o formaţie care îşi va lua toate măsurile de precauţie, cu tot arsenalul avut la dispoziţie. Vă asigur că vasluienii vor întâlni o echipă care va juca fotbal şi le va pune probleme. Numai aşa poţi să faci performanţă şi să crești din toate punctele de vedere. Moralul jucătorilor a revenit la normal, pentru că şi acest factor este foarte important. Suntem pregătiţi după această perioadă de întrerupere, am mai completat puţin şi factorul fizic-tehnic-tactic, pentru ca la ora jocului să beneficiem de prospeţimea de care echipa va avea nevoie” a spus tehnicianul alb-negrilor.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a fotbaliştilor de pe Bega e bine de menţionat că portarul Nuno Claro şi-a revenit complet. Un alt accidentat, Nanu, se află între 70 şi 80% din potenţial, în timp ce Cristi Bărbuţ a revenit de la echipa naţională.

Surprinzătoare a fost reacţia moldovenilor, cei pe a căror site oficial apare că FC Vaslui urmează să joace cu FC Timişoara, însă asta nu-i nimic comparativ cu declaraţiile făcute de antrenorul Ionuţ Moşteanu. „Nici noi nu ştim exact care este Poli Timişoara, probabil că nici dânşii nu ştiu! Chiar nu ştiu ce să spun despre situaţia asta!” a fost remarca halucinantă a tehnicianului vasluineilor. Acesta este convins că va avea un meci greu cu bănăţenii. „Adversarul nostru vine să-şi vândă scump pielea, dar obiectivul nostru este să obţinem cele trei puncte şi să facem un joc bun”. a mai spus Moşteanu.

Legat de jucătorii egipteni veniţi la Poli în ultima perioadă, Afroto (mijlocaş) şi Abdel Fattah (stoper), tehnicianul bănăţenilor a comentat: „În două zile nu pot să mă edific total asupra lor. Sunt nepregătiți de minimum cinci luni, dar există posibilitatea ca de unul dintre ei, şi aici mă refer la mijlocaş, să se concretizeze ceva”.

Trei partide s-au disputat, până acum, din etapa a VII-a, care arată astfel:
– Pandurii Tg. Jiu 2-1 Dinamo Bucureşti;
– Steaua Bucureşti 5-0 Săgeata Năvodari;
– Corona Braşov 0-0 Gaz Metan Mediaş
– astăzi, ora 19:00 – Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu;
– astăzi, ora 19:00 – Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna;
– astăzi, ora 21:30 – „U” Cluj – CFR Cluj;
– mâine, ora 19:00 – Viitorul Constanţa – FC Botoşani;
– mâine, ora 19:00 – Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Braşov;
– mâine, ora 21:30 – FC Vaslui – Poli Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...