Statisticile I.G.S.U. arată că, anual, sute de persoane îşi pierd viaţa în incendii, intoxicaţii cu monoxid de carbon sau ca urmare a exploziilor. Parteneriatul, al cărui obiectiv principal îl reprezintă derularea de campanii de informare menite să conducă la reducerea numărului incidentelor şi, implicit, al victimelor, este primul de acest fel încheiat între I.G.S.U. şi o companie din sectorul energetic din România.
În baza acestui parteneriat, I.G.S.U. şi E.ON România au implementat deja la nivel naţional două ample campanii: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în luna septembrie 2012), respectiv “R.I.S.C.- Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale” (lansată în luna noiembrie 2012), prin intermediul cărora milioane de români au fost beneficiari direcţi ai mesajelor de siguranţă promovate. Campaniile derulate şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe, în timp, atitudinea şi comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie.
Copiii, dar şi adulţii, au reprezentat publicurile-ţintă ale campaniilor, precum şi ale acţiunilor comune derulate de I.G.S.U. şi E.ON România. Exerciţii de alarmare şi evacuare în şcoli şi licee, lecţii despre energie, jocuri interactive, instruiri privitoare la comportamentul în caz de incendiu, materiale informative distribuite în zone cu trafic pietonal intens, la care s-au adăugat întâlniri cu autorităţile locale şi asociaţiile de locatari – acestea au fost doar câteva dintre principalele acţiuni derulate în primul an în cadrul parteneriatului.
Ca o recunoaştere a eforturilor comune depuse în cadrul acestei colaborări, E.ON România şi I.G.S.U au primit, în luna iunie a acestui an, „Premiul Fundaţiei Gala Societăţii Civile pentru Campanii Sociale”, pentru proiectul “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”.
Dar mult mai importante şi semnificative sunt datele statistice ale I.G.S.U. care indică scăderi considerabile ale numărului incidentelor şi al victimelor, ceea ce poate reprezenta un bun indiciu al faptului că mesajele campaniilor comune şi-au atins parţial ţinta.
”Scăderea numărului incidentelor, a ponderii cauzelor acestora, dar şi a numărului victimelor reprezintă pentru noi un semnal mai mult decât încurajator în ceea ce priveşte eficienţa campaniilor derulate până acum. Din păcate, cifrele privitoare la cazurile tragice care decurg din nerespectarea normelor de siguranţă continuă să fie îngrijorătoare. Asta ne determină să continuăm, în mod susţinut, eforturile depuse în cadrul acestui parteneriat, dar şi în activitatea curentă din cadrul companiilor noastre, eforturi direcţionate spre siguranţa consumatorilor de gaze naturale şi energie, dar şi a propriilor angajaţi”, a declarat Frank Hajdinjak, director general al E.ON România.
Astfel, la nivel naţional, numărul incendiilor la locuinţe petrecute în intervalul 1 septembrie 2012-31 august 2013 a scăzut cu circa 17% raportat la perioada similară din anul anterior, ajungând la 5.107 evenimente. Tot cu aproximativ 17% s-a redus şi numărul victimelor incendiilor produse la locuinţe, care a ajuns la 392. Dintre acestea, 26 au fost copii, cifra fiind, de asemenea, în scădere cu 25,7%.
”Cele peste 9.000 de acţiuni întreprinse la nivel naţional, la care au participat circa 1.200.000 de persoane, au fost direcţionate către crearea unei culturi de prevenire în rândul cetăţenilor. Atitudinea reactivă trebuie completată cu una proactivă, prin care cetăţeanul să conştientizeze şi să acţioneze în sensul reducerii riscurilor, astfel încât acţiunea post-eveniment să fie cât mai redusă”, a declarat colonel Ion Burlui, Inspector General al I.G.S.U..
Parteneriatul dintre I.G.S.U şi E.ON România este prevăzut să se dezvolte pe mai multe componente, astfel că cele două campanii derulate deja la nivel naţional vor fi completate în acest an de o nouă iniţiativă comună destinată popularizării mesajelor de prevenţie pentru evitarea unor situaţii tragice.
Astfel, în perioada următoare, acţiunile comune vor urmări să atragă atenţia în mod deosebit asupra riscurilor majore care decurg din utilizarea coşurilor de fum fără protecţie, neetanşate sau obturate şi care nu permit evacuarea gazelor arse (acestea au provocat circa 1.700 de incendii la locuinţe, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2013), din utilizarea aparatelor electrice defecte sau improvizate (au stat la originea a peste 1.300 de incendii), precum şi a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaze sau alte tipuri de combustibil (au cauzat aproximativ 900 de incendii), dar şi a manevrării necorespunzătoare a aparatelor care utilizează gaze.
De asemenea, E.ON România va susţine activităţile de intervenţie ale structurilor operative din subordinea I.G.S.U. prin achiziţionarea şi donarea de detectoare mobile de gaze, monoxid de carbon şi fum, cu scopul de a creşte nivelul de siguranţă al echipajelor operative.