C.N.A.D.N.R. S.A. organizează în perioada 1-30 noiembrie 2013, consultări publice în vederea elaborării planurilor de acţiune pentru reducerea poluării fonice în localităţile care au înregistrat pe drumurile naţionale un trafic de minim 3.000.0000 treceri de autovehicule.
Măsura este luată ca urmare a finalizării de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a procedurii de analizare şi evaluare a hărţilor strategice de zgomot elaborate de către C.N.A.D.N.R. S.A.
În acest context, autorităţile publice cât şi persoanele interesate pot formula în perioada menţionată observaţii sau propuneri cu privire la această tematică prin e-mail la adresa management-zgomot@andnet.ro. De asemenea, pot fi organizate consultări publice directe, acolo unde există o cerere expres formulată de către autorităţile publice şi/sau a publicului interesat.
Participanţilor la consultări le vor fi puse la dispoziţie atât informaţii cu caracter descriptiv (misiunea C.N.A.D.N.R. S.A., glosare, întrebări frecvente şi răspunsuri), cât şi informaţii concrete referitoare la lista proiectelor în curs de elaborare şi, pe măsura realizării lor, produsele finale în format electronic, respectiv hărţi de zgomot şi planurile de acţiune, alături de documentaţia aferentă.
Informaţii suplimentare privind consultările publice pentru elaborarea planurilor de acţiune pentru reducerea zgomotului generat de traficul rutier în localităţile care au înregistrat pe drumurile naţionale un trafic de minim 3.000.0000 treceri de autovehicule pot fi găsite pe site-ul www.cnadnr.ro în cadrul secţiunii „Comunicare”, la rubrica „Anunţuri de Mediu”.