Aprecierea leului s-a bazat atât pe îmbunătăţirea stării economiei româneşti, care a înmulţit plasamentele în moneda naţională dar şi în titlurile de stat locale, dar şi pe incertitudinile care au planat asupra bugetului public al SUA pentru anul fiscal, până la jumătatea lunii trecute.
Săptămâna trecută cursul euro a fluctuat între un minim de 4,4304 şi un maxim de 4,4430 lei, pentru ca în ultima şedinţă din octombrie media să fie de 4,4306 lei.
Prima zi din noiembrie a readus euro pe creştere, cursul urcând la 4,4382 lei, într-o şedinţă în care deschiderea s-a realizat la 4,43 lei, după care cotaţiile au urcat aproape 4,44 lei, pentru ca la închidere ele să fie de 4,4430 – 4,4460 lei, în ton cu celelalte monede din regiune. Deprecierea s-a datorat creşterii aversiunii faţă de risc, apărută după înmulţirea zvonurilor referitoare la faptul că BCE ar putea reduce nivelul dobânzii de politică monetară din zona euro, care se află în prezent la minimul istoric de 0,5%.
În piaţa la termen de la Sibiu, preţurile futures ale euro pentru scadenţa decembrie au fost de 4,4575 – 4,4599 lei iar pentru martie de 4,48 lei.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,2152 lei, la începutul săptămânii, medie care reprezenta minimul ultimelor nouă luni, la 3,2814 lei, la sfârşitul ei.
După o scădere la jumătatea săptămânii la 3,5856 lei, o medie mai mică, de 3,5843 lei, fiind înregistrată în 13 august, francul elveţian a crescut vineri la 3,6083 lei.
Perechea euro/dolar a avut o tendinţă descendentă., după creşterea din 25 octombrie la 1,3833 dolari, maxim ce nu a mai fost atins din noiembrie 2011. Săptămâna a debutat la 1,3784 – 1,3817 dolari, tendinţa fiind una de scădere constantă. Aceasta s-a accelerat joi, în urma anunţului privind scăderea neaşteptată a inflaţiei din zona euro, ceea ce a alimentat speculaţiile potrivit cărora BCE va putea reduce dobânzile pentru a putea susţine redresarea economică din regiune, după ce şomajul a atins în septembrie un nou record negativ.
Astfel, vineri euro a coborât până la 1,3478 dolari şi a închis pe pieţele americane la 1,3482 dolari.
În piaţa sibiană, euro a scăzut pe decembrie de la 1,3818 la 1,3475 dolari, pe martie de la 1,3780 la 1,35 dolari iar pe iunie tranzacţiile s-au realizat la 1,37 dolari. Şi preţurile futures ale unciei de aur cu scadenţa decembrie au avut o tendinţă descendentă, acestea coborând de la 1.356 la 1.308 dolari.
*Analiza cuprinde perioada 28 octombrie – 1 noiembrie