Moda africană prin obiectivul lui Frédéric de la Chapelle

- Advertisement -

Fotografiile lui Frédéric de La Chapelle din această expoziţie au fost publicate în reviste africane de modă şi au fost realizate în Niger, Gana, Senegal, Burkina Faso, Congo, Benin, Camerun, dar şi Guadalupe… sau Paris! Ele reprezintă expresia unei creativităţi debordante, având adesea ca sursă de inspiraţie o tradiţie repusă în valoare de creatori tineri şi talentaţi.

În completarea imaginilor, vor fi expuse de asemenea pânze (pareo) create de societatea Heritage, care, după cum o arată şi numele său, lucrează în spiritul relecturii tradiţiei. Aceste ţesături alături de imagini completează atmosfera continentului african.

Frédéric de La Chapelle s-a născut în 1959 la Angers. A urmat cursurile Academiei Grande Chaumière din Paris şi şi-a început activitatea profesională exersând diverse meserii în domeniile graficii şi comunicării. În 1995 realizează primul său reportaj de modă şi, doi ani mai târziu, prima sa expoziţie personală. Îşi va prezenta mai apoi lucrările în diferite galerii de artă precum L’Imprévu, Véga, Sixième Elément sau Sélect. De la Chapelle trăieşte, de altfel, între Paris şi Lomé şi parcurge continentul african punându-şi arta în slujba celor mai mari stilişti africani.

Expoziţia poate fi vizionată în cadrul Institului Francez din Timişoara între 4 şi 30 noiembrie, începând cu orele 18:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

4 reguli din lumea modei pe care le poţi aplica în amenajarea livingului

1. Exprimă-ţi personalitatea Nu-i frumos ce e frumos, e frumos...

După umbreluțele colorate, Noi Re-Creăm aduce la Timișoara Târgul V&H (Vintage și Handmade)

În perioada 15-16 noiembrie 2014, asociația organizează Târgul V&H...

Cel mai mare târg de modă și design din vestul țării, Fashion Fridays Fair, e gata de start

Design românesc autentic, colecţii special create pentru eveniment, accesorii...

Festivalul SAF revine cu cea de a doua ediţie

Halele Timco se vor transforma într-un spaţiu expoziţional în...