Noul stadion NU va lua locul arenei „Dan Păltinişanu” şi se va face indiferent de opinia lui Titu Bojin VIDEO

- Advertisement -

Titu Bojin anunţa ieri că: „Nu sunt optimist pentru ceea ce înseamnă realizarea unui nou stadion…”, declaraţie care l-a făcut pe primarul Timişoarei să reacţioneze astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului. Acesta susţine în continuare ideea de a avea o arenă nouă, ultramodernă, la timişoara indiferent de consturile la care aceasta de ridică şi indiferent de sursa de finanţare, spunând că „Nu comentez ce spune domnul Bojin, e dreptul dânsului să aibă orice opinii. Părerea mea este că trebuie să ne mişcăm deja, să facem primii paşi, pentru a avea un nou stadion. Primul pas este cel pe care l-am prevăzut – concursul de soluţii, internaţional, la care sperăm să participe arhitecţi care au deja experienţa conceperii unui stadion ultramodern, concurs care se va finaliza cu un studiu de feezabilitate şi proiect tehnic. În momentul în care cele două vor exista vom căuta surse de finanţare. Până atunci vom afla dacă un astfel de obiectiv poate fi finaţabil din fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020, pentru că la ora actuală nu ştim. Vom face diligenţe pentru a obţine o cotă parte din finanţare şi la Guvern. Dacă vom obţine sau nu rămâne de văzut” a declarat Nicolae Robu.

Edilul Timişoarei a luat deja în calcul şi posibilitatea ca arena nouă să nu poată fi realizată pe baza fondurilor structurale şi, aşa cum timişorenii s-au obişnuit de un sfert de secol încoace, nici bază pe bani de la Guvern, cel mai probabil, nu se va putea pune. ” Vom căuta parteneri privaţi. Am avut o întâlnire cu potenţiali investitori, de foarte mare calibru, din Franţa şi Canada, care au construit stadioane şi săli de sport de zeci de mii de locuri, de exemplu în Montreal, în parteneriat public- privat. Partenerul public, în speţă Primăria, pune la dispoziţie terenul, investitorul realizează construcţia şi primeşte dreptul de a administra acea construcţie care va avea şi spaţii comerciale într-un anumit număr de ani. Investitorul poate câştiga şi din evenimente de mare anvergură” şi-a expus Robu soluţia.

Noul stadion nu va fi construit în locul arenei Dan Păltinişanu, care va suferi însă câteva mici modificări, pentru ca Poli să poată primi licenţa pentru sezonul viitor, dacă va mai fi cazul, iar echipa îşi va păstra un loc în prima ligă.

Vezi filmarea cu primarul Nicolae Robu, pentru a afla exact ce lucrări va face clubul pe „Dan Păltinişanu” şi ce costuri implică acestea.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie