În ședința de ieri a Camerei Deputaților, în lucrările Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport, fost dezbătut proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului, nr 117/2013 privind completarea și modificarea Legii Educației Naționale nr 1/2011. Astfel, Camera Deputaților a adoptat ordonanța prin care clasa a noua rămâne la liceu iar durata învățământului crește obligatoriu de la 10 la 11 ani, prin introducerea clasei pregătitoare. Deputații au adoptat actul normative cu 278 de voturi „pentru”, 40„împotrivă” și 24 de abțineri.
Potrivit Mediafax, ministrul delegate pentru Învățământ Superior și Cercetare, Mihnea Costoiu, a declarat: „Aceste prevederi legiferează menţinerea duratei de patru ani pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu, creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 ani la 11 ani: clasa pregătitoare, clasele I- VIII, clasele IX – X”
Legea Educației Naționale (1/2011) a fost modificată în decembrie 2013 și menține durata de patru ani pentru ciclul gimnazial și liceal. Ordonanța elimină propunearea mai veche de trecere a clasei a IX-a în învățământul gimnazial și reducerea liceului la trei ani.
La ședință a participat și Angel Tâlvar, deputat PSD care a explicat pe larg, într-un comunicat de presă, care sunt modificările aduse legii învățământului și cum vor afecta ele elevii din ciclul gimnazial și liceal
Noile modificări pe care Ordonanţa de Urgenţă le aduce Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt legate, în principal, de structura ciclurilor de studiu. Astfel, în urma unei analize foarte atente şi aprofundate s-a constatat, fără putinţă de tăgadă, faptul că actuala structură a şcolii româneşti nu poate susţine modificarea ciclurilor de studiu în varianta 10+3 (învăţământ de zece ani pentru ciclurile primar şi gimnazial, respectiv, de trei ani pentru cel liceal). De aceea, s-a revenit la structura 9+4 (adică 9 ani pentru ciclurile primar şi gimnazial şi patru ani pentru ciclul liceal), cu precizarea că, în cadrul învăţământului primar, este inclusă şi clasa pregătitoare. Consecinţa acestui fapt este aceea că, în structura propusă de textul ordonanţei, învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020. De asemenea, în noua formă durata studiilor în învăţământul liceal este de 4 sau 5 ani, în conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru unele forme de învăţământ cu frecvenţă şi pentru învăţământul liceal cu frecvenţă redusă, durată studiilor se prelungeşte cu un an. ” a explicat deputatul.
Ordonanța a trecut de Camera Deputaților și, în continuare, urmează să ajungă înaintea forului decizional, Senatul.