Camera Deputaţilor a RESPINS proiectul legii amnistiei şi graţierii. Un deputat a fost ”ÎMPOTRIVĂ”

- Advertisement -

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marți proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse după ce reprezentanţii noului Partid Național Liberal, dar și cei ai PSD au precizat că votează pentru respingerea acestui proiect.

Proiectul de lege a fost respins cu 293 de voturi „pentru”, un vot împotrivă şi o abţinere.

Comisia juridică a decis, ceva mai devreme, în unanimitate, să formuleze raport de respingere la proiectul legii amnistiei şi graţierii.

Totul s-a întâmplat după ce premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota pentru „respingerea definitivă” a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei. Declarația lui Ponta a venit după ce Klaus Iohannis, proaspăt ales președinte al României, a solicitat respingerea acestui proiect de lege, de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Minciuni frumos ambalate: bugetul Timișoarei, între promisiuni și realitate

Primarul Dominic Fritz anunță cu entuziasm un buget record...

Accident la o benzinărie de pe Calea Lugojului. Șofer beat, depistat cu 1,07 mg/l alcool în aerul expirat

Un accident rutier soldat cu pagube materiale s-a produs...