Culmea! Leul, indiferent la schimbările de la Palatul Victoria

- Advertisement -

Cursul monedei unice a coborât de la 4,5173 la 4,5144 lei, într-o şedinţă care s-a deschis aproape de 4,52 lei, mai sus cu peste o jumătate de ban faţă de închiderea de marţi. Minimul zilei a fost de 4,5140 iar maximul de 4,5190 lei, cotaţiile de la ora 14:00 fiind de 4,5170 – 4,52 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,2858 la 3,2854 lei, iar francul elveţian de la 3,7041 la 3,6991 lei.

În opinia celor de la ING Bank, un guvern condus de PSD, sub umbrela USD, „ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum creditul fiscal acordat persoanelor îndatorate care au venituri sub medie), mai ales în condiţiile în care riscurile unei încetări a acordului de finanţare cu FMI/Comisia Europeană/Banca Mondială par tot mai ridicate”.

Monedele din regiune se tranzacţionau faţă de euro în culoarele trasate acum două zile, cu o uşoară tentă de depreciere, cea poloneză la 4,15 – 4,164 zloţi iar cea maghiară la 308,8 – 310,6 forinţi.

Perechea euro/dolar era în uşoară scădere faţă de marţi, ea fluctuând între 1,3717 şi 1,3757 dolari.

Pieţele aşteptau o intervenţie a preşedintei Rezervei Federale americane, Janet Yellen, în faţa comisiei bancare a Senatului SUA. Un efect pozitiv pentru euro l-au avut reviziurea de către Comisia Europeană a prognozelor de creştere pentru zona euro, la 1,2% pentru acest an, respectiv la 1,8% în 2015.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3717 – 1,3752 dolari iar uncia de aur cu scadenţa aprilie la 1.331 – 1.342 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile...

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Francul elveţian a atins minimul ultimelor opt luni

Perioada analizată a fost una pozitivă pentru leu, acesta...