Muzica înseamnă creaţie, creaţia înseamnă artă, într-o proporţie mare. Cultura hip-hop este una mult prea amplă pentru a fi explicată şi, deopotrivă, înţeleasă în câteva umile rânduri. Ca majoritatea industriei muzicale, nici hip-hop-ul nu a scăpat de acea tendinţă comercială, înclinată spre ieftineală şi clişeu. Şi este, oarecum, de înţeles, dacă şi cei care susţineau că o fac „nu pentru notorietate, ci pentru artă” se prostituează muzical, atunci tu ca şi artist local, să zicem mediocru, de ce n-ai face-o ? Setea de faimă, femei şi parale prostituează pasiunea şi o transformă într-o bucată de carne pusă în vânzare la preţ redus.
Artişti ? Avem cu caru’. Fiecare are un prieten care-i DJ, care face parte dintr-un band local (sau nu) sau cunoaşte un pseudoartist hip-hop. Spun pseudo făcând referire strict la felul în care respectivul sau, doamne fereşte, respectiva îşi fructifică talentul vocal. Când vine vorba de versuri, strofe şi mesaje (subliminale sau nu) se creează o prăpastie între ce şi cum se vrea a fi spus şi ce se spune,defapt. Hip-hopper-ul birjar este acel ins care are artificiala impresie că profunzimea unei piese e conferită de un flux puternic de înjurături. Impactul fenomenului „B.U.G. Mafia”, mahalaua ce l-a clădit ca persoană sau, poate, pur şi simplu limitarea verbală, oricare dintre acestea ar fi răspunsul, hip-hopper-ul birjar este o replică banală a ceea ce se vrea a fi un „gangster”.
Modelul artistului grandoman este unul foarte uzitat în zilele noastre de toate zilele, indiferent de gen, însă grandomania hip-hop-iană este una cu totul aparte. Ea se manifestă prin emanarea acelui damf de manelist tipic, abordarea este diferită, efectul acelaşi. Că ai, că poţi, cât ai, cât poţi, cam aici se închide acolada. Citind din d’ale lui Cheloo, „Bine aţi venit în lumea muzicii de calitate unde orice c**** dacă străluceşte îndeajuns de mult, produce milioane”.
Fără să exemplific, multe piese dovedesc că hip-hop-ul este o artă. Însă când balanţa trage spre monetar, apare dependenţa psihică şi, în mod normal, aspiraţia spre un context luxuriant, această artă se alterează, se scorojeşte şi, în final, moare. Melodii create după un model standard menite a fi consumate repede şi temporar. Melodii pe care le asculţi doar pentru că artistul obişnuia să facă muzică şi ai un bob de speranţă că tot dacă şi-a lansat piesă cu Alex Velea sau orice alt personaj mult prea exploatat, poate şi-a păstrat din autenticitate.
În orice caz nu e prielnic să strici orzul pe gâşte, portretul hip-hopper-ului cu avere, biceps şi brigadă, căruia i se adaugă ca şi personaje secundare două sau mai multe mierliţe şi îşi îngroaşă timbrul pentru un impact mai mare, va fi mereu gustat de acei „simple-minded”.
sursa foto:photobucket.com/albums/nn33/michellc3
