Kelemen Hunor: Atacurile îndreptate împotriva comunității noastre au crescut în intensitate

- Advertisement -

De 15 martie, Ziua Națională a Ungurilor de Pretutindeni, Kelemen Hunor, președintele UDMR a fost prezent la Oradea unde a ținut un discurs la statuia pașoptistului Szacsvay Imre. La întâlnire au participat toți consilieri locali și județeni ai UDMR, senatorul Biro Rozalia, deputatul Szabo Odon, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, dar și aproximativ o mie de persoane.

La festivitate au participat, de asemenea, toţi şefii de partide din Bihor, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa (PNL), vicepreşedinţii Ioan Mang (PSD) şi Alexandru Kiss (lider al UDMR Bihor), primarul Ilie Bolojan şi viceprimarii Mircea Mălan (PNL) şi Ovidiu Mureşan (PSD), preşedintele PDL Bihor,Găvrilă Ghilea, dar şi al PDL Oradea, Cristian Puşcaş.

Kelemen Hunor și-a centrat discursul pe ideea de libertate. Actualul ministru al Culturii consideră că minoritatea maghiară se bucură de mai multă libertate ca acum 25 de ani, dar, în același timp, această libertate nu este stabilă. Hunor susține că dușmanii libertății încă există, iar scopul lor este să îngrădească drepturile minorităților.

 „Când trebuie să răspundem la întrebarea dacă astăzi ne bucurăm de mai multă libertate decât acum două decenii, dacă sentimentul nostru de libertate este acum mai puternic, atunci răspunsul este un DA lipsit de echivoc. Trebuie să adăugăm, însă, imediat după acel da, că această libertate nu este  stabilă, acest sentiment al libertății nu este stabil. Dușmanii libertății nu au încetat să existe, ei nu au dispărut, pericolul nu a trecut. În acest domeniu, an de an, unii vor să dovedească faptul că lucrurile încă nu sunt tranșate. Ei vor să dovedească faptul că îngrădirea drepturilor aferente libertății este posibilă și mai vor să demonstreze ceva ce a fost dovedit fals de nenumărate ori de istorie – anume, că dacă unui popor, unui grup de persoane, i se ia din libertate, atunci cei care au făcut acest lucru vor avea mai multă libertate, vor trăi mai bine și mai fericiți.”

Hunor a declarat mai departe că atacurile împotriva minorității maghiare au crescut în intensitate și astfel ungurii din România au fost obligați să lupte pentru utilizarea limbii materne, pentru inscripțiile bilingve, pentur insitutțiile culturale dar și pentru păstrarea imobilelor redobândite după Revoluția din 1989

„În ultima vreme, atacurile îndreptate împotriva comunității noastre au crescut în intensitate și s-au înmulțit văzând cu ochii. Suntem nevoiți să ne luptăm pentru fiecare secție, pentru fiecare școală maghiară, deoarece nu sunt de-ajuns dispozițiile generale potrivit cărora avem posibilitatea de a învăța în limba noastră maternă de la grădiniță până la facultate. Trebuie să ne luptăm pentru utilizarea limbii materne, pentru inscripțiile bilingve, pentru instituțiile noastre culturale. Iarăși și iarăși, suntem nevoiți să luăm de la capăt lupta pentru păstrarea imobilelor deja redobândite și pentru scoaterea din ritmul lor de melc a proceselor de redobândire împotmolite.”

Mai mult, maghiarul consideră că cei care atacă simbolurile comunității secuiești le pretind ungurilor să renunțe la identitatea culturală, sub motivul că acest lucru le limitează șansele, dar, defapt, crede Kelemen Hunor, acei oameni vor doar să îi priveze de libertate și vor să transforme limba maghiară într-o limbă de bucătărie

„Simbolurile noastre comunitare sunt ținta atacurilor continue din partea celor care nu înțeleg că nici interdicțiile, nici poruncile nu pot smulge din inima unui om cele mai de preț valori ale ființei naționale: limba, cultura, simbolurile. Ei sunt aceia care măsoară, de cele mai multe ori, cu două unități de măsură. Ne spun nouă să renunțăm la identitatea noastră națională, pentru că aceasta nu ar face decât să ne limiteze șansele… Altfel spus, ei se prefac că sunt îngrijorați pentru noi, dar adevărata lor intenție este să ne priveze de libertatea noastră. Ei sunt cei care ar limita folosirea limbii maghiare la cercul familial, ar transforma-o într-o limbă de bucătărie”

 În final, liderul UDMR a declarat că deși se încearcă intimidarea minorității ungurești, la nivel național, secuii vor lupta ca să supraviețuiască din punct de vedere identitar, dar vor face acest lucru atâta vreme cât nu vor îngrădi libertatea altora.

 „În general vorbind, putem afirma că există nu puține legi care garantează drepturile minorităților. Aceste legi, însă, nu sunt respectate întotdeauna și se încearcă necontenit intimidarea noastră.Vă spun însă vouă, acum, că aceia care își închipuie că nu vom reacționa la tot acest șir de încălcări ale drepturilor, își fac o idee greșită despre noi. Ei nu cunosc comunitatea noastră puternică și unită. Ei nu știu că dacă există o problemă, noi, maghiarii din Transilvania, nu ne ascundem, noi ne asumăm identitatea noastră cu capul sus. Obiectivele luptei unei comunități pentru libertate sunt legale atâta vreme cât nu îngrădesc libertatea altora. Și acest lucru trebuie să îl spunem fără înconjur, fără orice echivoc. Sarcina noastră, a liderilor comunității, a politicienilor Uniunii, este de a convinge majoritatea că dorim să fim liberi nu împotriva lor, ci pentru noi. Nu dorim să îngrădim libertatea nimănui, nu vrem să lipsim pe nimeni de drepturi de libertate.”

Kelemen Hunor şi-a încheiat discursul mulţumind, inclusiv în limba română, prefectului de Bihor, preşedintelui Consiliului Judeţean şi primarului din Oradea pentru felul în care să colaborează la crearea şi menţinerea unui climat de bună înţelegere între locuitorii oraşului indiferent de etnie. La finalul manifestării, participanţii au mărşăluit, către Parcul Petofi, pentru a depune flori la bustul poetului maghiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Strazile Timisoarei se spala cu clor si dezinfectant. Vezi programul saptamanal!

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat care este programul lucrărilor...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

PNL a bătut palma cu UDMR pentru Consiliul Local Timișoara

Negocierile dintre PNL și UDMR pentru formarea unei majorități...

Negocieri pentru Consiliul Local Timișoara. Robu exclude alianțe cu Dugulescu

Negocierile pentru crearea unei majorități în Consiliul Local Timișoara...

Poli Timișoara, în linie dreaptă înaintea debutului oficial din 2015. Când pleacă la Oradea

Elevii lui Dan Alexa se antrenează zilnic, începând de...

UDMR ”părăsește” PSD și iese de la guvernare. Kelemen Hunor: ”Și fără noi Guvernul Ponta are majoritate”

Ca urmare a şedinţei Consiliului Permanent al UDMR, care...