Săptămâna verde pentru leu

- Advertisement -

Moneda unică a început săptămâna cu un curs de 4,4419 lei, pentru ca apoi ea să scadă constant, vineri media coborând la 4,4295 lei, cel mai redus nivel din ultimele opt luni. Evoluţia leului a fost explicată de guvernatorul BNR ca fiind una datorată vânzărilor de valută generate de o cerere mai mare de titluri româneşti, care au randamente mult mai decât cele din zona euro sau SUA. La apreciere au contribuit şi capitaluri „care rătăcesc temporar” prin piaţa locală după ce s-au retras din Rusia sau Ucraina. De altfel, Mugur Isărescu a afirmat că nu crede că aprecierea leului este fundamentată economic.

Pentru a proteja leul de eventuale atacuri speculative, BNR a decis marţi să menţină dobânda sa de politică monetară la 3,50%, nivel care reprezintă minimul istoric. Vineri, piaţa s-a deschis direct pe apreciere, la 4,4320 – 4,4340 lei, faţă de 4,4350 – 4,4380 lei, la închiderea de joi. Vânzările constante de valută, pe volume de transfer scăzute, au adus euro la un minim de 4,4280 lei. După amiază euro a revenit peste pragul de 4,43 lei, închiderea realizându-se la 4,43 – 4,4350 lei.

O scădere a euro spre 4,40 lei este greu de anticipat, având în vedere că BNR nu pare a agrea o apreciere mai mare. Ea ar putea profita de această evoluţie pentru a-şi reface rezervele valutare, având în vedere că luna aceasta ea trebuie să returneze 2 miliarde de euro din împrumutul luat de la FMI.

Dolarul american a scăzut joi la 3,1799 lei, minimul ultimilor aproape doi ani şi jumătate, dar a încheiat săptămâna la 3,2059 lei, ca o consecinţă a evoluţiei lui faţă de euro.

Francul elveţian a început săptămâna la 3,6479 lei şi a scăzut vineri la 3,6342 lei, cel mai redus curs începând cu 2 decembrie 2013.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie foarte agitată, influenţată puternic de speculatori, ceea ce a bulversat pieţele. Astfel, în ciuda datelor economice foarte bune venite din SUA, moneda americană s-a depreciat puternic, cea unică crescând joi la 1,3993 dolari, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2011.

Vineri, euro a trecut pe depreciere, chiar dacă BCE a menţinut neschimbată dobânda sa cheie, la 0,25%. Astfel, moneda europeană a scăzut până la 1,3746 dolari, închizând pe pieţele americane la 1,3758 dolari. Deprecierea s-ar datora, în opinia analiştilor posibilităţii ca luna viitoare BCE să decidă scăderea la 0% a facilităţilor la depoozitele atrase de la băncile comerciale din zona euro.

În piaţa de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru iunie la 1,375 – 1,3989, pentru septembrie la 1,3751 – 1,395 iar pentru decembrie la 1,38 – 1,39 dolari. Uncia de aur a scăzut pentru scadenţa de luna viitoare de la 1.314 la 1.288 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 5 – 9 mai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)...

Conferinte, expozitii si educatie financiara! BNR sarbatoreste Centenarul la Timisoara

În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a...

Cautat de politisti dupa ce a inselat un batran cu 900 de lei. Suna la 112 daca il vezi

Alertă în Timiş. Oamenii legii caută un bărbat suspectat...

Burse de 7.500.000 de lei pentru elevii din Timisoara. Cum se impart banii de la primarie

Aproape 11.000 de elevi din Timiş vor primi burse...