EXCLUSIV Aeroportul Internațional Timișoara, un experiment pesedist (ne)reușit (II)!

- Advertisement -

Biznisul a fost pus pe roate cu ajutorul nemijlocit al directorului aeroportului din Cluj, David Ciceo, prieten apropiat al lui Daniel Idolu. David Ciceo este președintele Asociației Aeroporturilor din România, un ONG în care sunt asociate 14 aeroporturi civile și un număr de 7 societăți comerciale, evident toate abonate la diverse contracte cu unitățile aeroportuare românești.

Celula de criză

Ciceo l-a numit pe Daniel Idolu manager al proiectului POS DRU “Formare profesională în transportul aerian: securitatea în muncă și protecția mediului în utilizarea tehnologiilor moderne”. Durata proiectului a fost stabilită și aprobată pe o perioadă de 30 de luni, iar valoarea totală cuantificată a fost de 5.987.031 RON, așa cum rezultă din contractul POSDRU/81/3.2/S/59569. Ulterior, după acești pași mărunți, Idolu și-a numit și echipa de apropiați, cu care  a încasat bani frumoși, ca și experți formatori.  Așa se face că, din ”echipa de șoc” al lui Daniel Idolu, formată din 12 membri, au făcut parte 4 angajaţi ai Aeroportului Internaţional Timişoara – Traian Vuia: Dan Idolu, director general al AIT – manager proiect, Avram Peianov Sava Milan, consilier juridic al AIT până în 2010, Bogdan Faur, economist AIT – expert activitatea A1 și membru al comisiei de elaborare strategie de formare profesională la aeroporturile din România, Grigorii Doroşenco, coordonator birou resurse umane AIT – coordonator activitatea A2/formare profesională autorizare cursuri, organizarea şi furnizarea programelor de instruire.  Trebuie menționat că Bogdan Faur este nepotul lui Idolu, Peianov este rudă cu actuala șefă a compratimentului juridic al AIT, audiată și ea împreună cu Idolu pentru neregulile din contractele din primul său mandat de director, iar Grigorii Doroşenco este fost angajat de bază al companiei Carpatair. Practic, Doroșenco este omul care asigura legătura și fluxul de informații din ambele părți, adică dinspre compania moldovenească înspre AIT si invers, asta după ce managerul Carpatair, Nicolae Petrov și Daniel Idolu au intrat în conflict, iar între cele două entității au început să curgă acuzații vizavi de datorii reciproce, contracte dubioase și favorizarea concurenței. Vizavi de concurență, Petrov  a acuzat managementul lui Idolu că a favorizat, prin tarife și sub pulpana unor contracte de publicitate, compania low cost WizzAir, lucru care explică și prezența operatorului pentru WizzAir, Menzies Aviation, printre membrii Asociației Aeroproturilor din România.

Idolu, un trainer european

În perioada cât a fost tras pe linie moartă, adică între 7 decembrie 2009 și 18 iunie 2012, Idolu și echipa au ținut cursuri de formare profesională pe aproape toate aeroporturile din România, chiar și pe cele falimentare, încasând onorarii frumoase din bani europeni. Totuși, Idolu a avut însă “embargo” la cursuri, chiar la fostul său loc de muncă, adică pe Aeriportul Timișoara, unitate condusă la acea vreme de Cornel Sămărtinean, atualemente deputat în Parlamentul României. Oricum, odată cu revenirea pe funcția de director al AIT, însă ca interimar, Daniel Idolu a făcut un flic-flac mortal și a reușit să prelungească perioada de finalizare a proiectului POS DRU, evident pentru a mai încasa bani din “formarea profesională” a angajaților de pe aeroprotul timișorean. Interesul său era de a avea cât mai mulți cursanți, motiv pentru care s-au ținut cursuri de la directori de direcții și până la femeile de serviciu. Nu e glumă, pentru că însuși Idolu a recunoscut, la conferința regională de la Timișoara, din 14 decembrie 2012, că:  “…jumătate din persoanele care au făcut aceste cursuri sunt femei. Au fost instruiți de la manageri la femeile de serviciu. De obicei mergeau la cursuri persoane din middle și top management, iar acum au participat și oameni cu opt clase. De exemplu, a fost un curs special pentru femeile de serviciu, care fac curățenie în aeronave. Acesta este marele câștig adus de proiectul pe care îl desfășurăm, și anume că am integrat toate categoriile de instruire din rândul personalului. Oamenii se simt implicați, au avut ocazia să  cunoască colegi de pe alte aeroporturi”. Ceea ce nu știa lumea era că, la această conferință regional, Idolu se exprima în dublă calitate, cea de manager de proiect al Asociației Aeroporturilor din România, dar și de proaspăt revenit director al AIT. Adică, de plătitor al unor servicii, sub o forma indirecta, dar și de încasator al unor bani europeni!!!

Banii europeni, disponibilizați

Zecile de mii de euro, cheltuite pe pregătirea personalului de la Aeroprotul din Timișoara, pentru care s-a și prelungit perioada proiectului, au fost însă bani pe care pesedistul Idolu i-a aruncat în vânt, cu bună știință. La nici două săptămâni după încheierea proiectului, pe motiv că situația financiară a Aeroportului Timișoara era în declin, invocând datorii reale dar și fictive ale Carpatair către AIT, directorul Daniel Idolu a început un masiv val de concedieri. Primii dați afară au fost angajații incomozi, aduși de către fostul director Cornel Sămărtinean. Au urmat și alții, pe rol fiind aproape 100 de procese, în care foști angajați au dat în judecată conducerea de pe ”Traian Vuia”.  Ulterior, în mai 2014, cei care au câștigat procesele au fost reangajați, ce-i drept doar temporar pentru că, după o lună de zile, în stil social-democrat și în plin avânt de protectie socială, aceștia s-au trezit din nou fără serviciu, pentru că același director Idolu a hotărât desfințarea posturilor acestora. Bătaie de joc! Tocmai de aceea, oamenii au dat din nou în judecată aeroportul, la această oră fiind pe rol peste 30 de astfel de procese în instanțele timișene.

Astfel, deliberat și cu bună știință, Idolu a “ars” câteva zeci de mii de euro pentru formarea profesională a unor oameni, pe care știa că îi va concedia, imediat după încheierea celebrului proiect POS DRU, finanțat din fonduri europene! Și ca să nu existe dubii, în prezent, mai multe instituții de control, cercetează modul în care Daniel Idolu, împreună cu echipa sa, au folosit banii europeni din proiectul de formare profesională, pe segmentul de transportul aerian. Sunt vizate modul în care s-au contractat anumite servicii, cuantumul nejustificat de mare ale unor prestatii hoteliere și de catering și, nu în ultimul rând, dacă banii europeni din POS DRU au fost direcționați, în mod deliberat, către firme de casă sau prietene ale directorului AIT, Daniel Idolu.

ANI și OLAF, bară la bară

Fără doar și poate, maniera ”elegantă” a directorului AIT, Daniel Idolu, ne referim aici strict la disponibilizările în masă, dispuse la nicio lună de zile de la reangajarea pe baza unor sentințe judecătorești definitive și irevocabile, au făcut ca cei nedreptățiți să-l pârască pe pesedist la Agentia Națională de Integritate și, nu în ultimul rând, la OLAF, recte Divizia Antifraudă a UE. ”În virtutea funcției publice pe care o ocupă Daniel Idolu – director general al S.N. Aeroportul International Timișora, presedinte al Consiliului de Administratie al AIT, vicepresedinte al Asociatiei Aeroporturilor din Romania, salariat al S.C. DDI Consulting SRL Timisoara si, nu în ultimul rând, manager proiect in cadrul Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – ia decizii sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal, în speță semnalăm că, în cadrul proiectului Formare profesională în transportul aerian, proiect al carui obiectiv este instruirea si dezvoltarea pregatirii profesionale specifice a angajatilor din transporturile, programul de formare furnizat se desfasoara prin intermediul firmei SC DDI Consulting SRL, al carei administrator este sotia numitului, doamna Idolu Dorina. Mai mult decat atat, din echipa de management al proiectului fac parte si rude ale domnului Idolu, respectiv: domnul Faur Bogdan – expert din echipa de management, nepot al domnului Idolu si, mai nou, angajat al Aeroportului Timisoara. Pe de alta parte trebuie mentionat si faptul ca o conditie a pastrarii statutului de angajat la S.N. Aeroportul Interrnational Timisoara – Traian Vuia S.A. a fost si obligativitatea participarii la cursurile din cadrul acestui proiect. Se poate lesne observa si un alt aspect, faptul ca diploma de formator a doamnei Idolu Dorina este semnata de insusi sotul acesteia, in “calitate” de presedinte al Comisiei de autorizare?!. La o tentativa de a afla cine sunt lectorii din cadrul proiectului, raspunsul este mai mult decat simplu – lipseste cu desavarsire…probabil tocmai din dorinta de a ascunde informatiile relevante si anume acelea ca lectorii sunt angajatii firmei DDI Consulting iar fondurile sunt deturnate inspre firma mentionata”, se arată în plângerea angajaților AIT către ANI și OLAF.

[dg] 

sursa foto:opiniatimisoarei.ro

12 COMENTARII

  1. Mai scrieti ceva? Poate scrieti ceva de pista cea noua, care este plina de gauri si care a costat 10.000.000 euro. Pe dedesupt uzura este maxima si pericol de accidente maxim. Oare cati bani a luat idolu de la constructor. Se aude ca fratii cristescu au luat si ei si socru Sarbu cunoaste totul. Poate ne spune?

  2. Monstru de Dumitru Matcovschi Eu nu pot intelege:
    au ce s-a intamplat
    in fata unui monstru
    ca am ingenuncheat?
    A spus un nu stiu cine.
    Si tu ai spus, si eu
    A spus un nu stiu cine
    ca monstru-i Dumnezeu
    Un ochi avea. In frunte.
    Un singur ochi avea.
    Si ciclopea. Salbatic
    ciclopul ciclopea.
    Vorbea cu gura stramba
    si noi vorbeam la fel.
    Vedeam mai sus de toate
    un tel, un mare tel.
    Dusmani in jurul nostru,
    amici putini de tot.
    Munceam. Robeam. Ca robii.
    Pana cadeam in bot.
    Eu nu pot intelege:
    au ce s-a intamplat
    in fata unui monstru
    ca am ingenuncheat?
    Ce forta-n el nebuna,
    ca ne-a innebunit?
    Am slugarit, zabavnici.
    De ce am slugarit?
    El se temea de sine.
    Noi ne temem de noi.
    Lasam, de piatra, capul
    pe trunchi. Flamanzi si goi,
    nici nu plangeam, securea
    sa caza asteptam
    Din capete taiate
    cetate, turn faceam.
    Eu nu pot intelege:
    au ce s-a intamplat
    in fata unui monstru
    ca am ingenuncheat?
    Pandea pe frate frate,
    pandea pe tata fiu
    Ma inspaimant si astazi,
    poemul cand imi scriu.
    Avem sau n-avem Tara?
    Avem sau n-avem dor?
    Avem ca toata lumea
    Trecut si Viitor?
    Usor sa fii o umbra.
    Usor sa fii un pai.
    Usor sa fii barbatul
    cel care nu erai
    Mai greu sa cresti o stana
    de piatra-n fata lui,
    sa-i spui ca e un monstru,
    sa nu te temi, sa-i spui.
    Barbati au fost. Cu nume
    si fara nume, mii.
    Sortiti erau sa piara
    prin cele puscarii:
    de foame si de sete,
    asfixiati, damnati.
    Ii sfasiau dulaii
    si lupii, nemancati
    Aprindem rug in vatra
    aici si-acum, plangand.
    Istoria ce este?
    Poparele ce sant?
    Si viata Asta viata,
    acest nebun complot?
    Ci daca nu-i cu omul,
    cu cine-i Vedetot?
    Si iara, chiar aseara
    copila m-a-ntrebat:
    in fata unui monstru
    de ce-ati ingenuncheat?
    Am strans-o langa taina
    si taina m-a durut:
    Sa nu dea Domnul, tatii,
    sa treci prin ce-am trecut!

  3. Intrebatil pe idolu cum a dat toate barurile din aeroport lui oancea.,si cum in contract era trecut 4 mp si in realitate folosea 100 mp. Aici se facea adevarata furaciune, si dna se face ca nu vede. Pai sint documente, si curtea de conturi a scris , deageaba vreti voi sa ascundeti

  4. „Probabil a crezut că îi merge mereu cu şantajul“
    Mihai Manu, redactor la ziarul Atac, a fost unul dintre cei care au lucrat cu Florin Paraschivescu: „Eu am fost redactor-şef la Atac de Argeş, iar el era redactor la Atac la persoană, ambele ziare fi­ind con­duse la vremea respectivă de a­ceeaşi persoană. Mai făceam an­chete comune, iar drumurile noas­­tre s-au intersectat de mai multe ori. Am fost cu el în ţară la mai multe anchete. Pe vremea cînd am lucrat cu el la Atac de Argeş era un om de nota 10. Era redac­tor, dar, după ce a devenit patron la Atac la persoană, i s-au ridicat mai multe mingi la fileu şi s-a schim­bat. Cred că timpul şi banii l-au schimbat. Ştiu că mai avea în Bucureşti un restaurant-bar. Nu ştiu ce l-a apucat de a făcut ase­menea tîmpenii. Îmi aduc aminte că a fost un scandal în Piteşti la un bar de manele în care era implicat şi el, iar maneliştii de la localul respectiv au sărit să-l bată. Cît am lucrat cu el nu am mai auzit de alte şantaje. Patron era Ghezea şi nu cîrîia în faţa lui. Îşi vedea de treaba lui şi scria anchete. Am rămas şocat cînd am văzut ştirea la televizor. Probabil că am mai şantajat şi alte persoane. A văzut că i-a ieşit o dată şi a crezut că îi merge mereu. Ştiu că Florin este căsătorit şi are doi copii. Pînă la urmă fiecare cum îşi aşterne aşa doarme“.

  5. Florin Paraschivescu, directorul ziarului Atac la persoană, a primit marţi mandat de arestare de 29 de zile, după ce, în urmă cu cîteva zile, i-a cerut rectorului Univer­sităţii Bioterra 150.000 euro pentru a nu publica informaţii compromiţătoare despre unitatea de învăţămînt pe care o conduce.

    Paraschivescu are multe legă­turi cu Piteştiul, fiind angajat mai mulţi ani la un săptămînal condus de Mihai Ghezea care în prezent patronează ziarul Atac şi săptă­mî­nalul Miza care apare în Argeş. Deşi angajaţii de la Atac de Argeş spun că nu au nici o legătură cu Florin Paraschivescu, acesta figu­rează pe site-ul ziarului ca director general al publicaţiei. Curierul zilei se delimitează de aceşti ziarişti şan­tajişti care vor să obţină diver­se sume de bani prin orice mij­loace. Cei care sînt ameninţati şi şan­ta­jati de asemenea perso­naje anga­jate la săptămînalele din ju­deţ pot veni la redacţia ziarului nostru să-i demaşte pe aceşti in­divizi, care vor să cîştige bani prin această metodă, sau pot merge la poliţie.

    Şi Ghezea a fost reţinut tot pentru aceeaşi faptă
    Paraschivescu este un patron de presă destul de controversat, întrucît în mediul de afaceri şi în lumea politicului s-a vehiculat de multe ori idea că ziariştii care lu­crează pentru el scriu articole la comandă pentru a obţine diverse sume de banii. Publicaţiile pe care acesta le conduce nu au o imagi­ne prea bună în presa româ­neas­că şi sînt percepute de opinia pu­blică ca ziare de scandal care re­curg la şantaje pentru a-şi atinge scopul. Nici fostul său patron, Mihai Ghezea, nu este uşă de bi­serică în presa românească. Anul trecut, fostul patron al ziarului Atac la persoană, Mihai Ghezea, de la care Paraschivescu a cum­pă­rat ac­ţiunile, a fost reţinut în timp ce lua masa cu parlamen­tarul demo­crat-liberal, Adrian Ră­dulescu. Ghezea a fost reţinut pen­tru că l-ar fi şantajat într-un contract de pu­blicitate pe patronul Astra Plo­ieşti, Ioan Niculae, după ce ultimul a făcut o plîngere în acest sens.

    • Cum ajungi ziarist?
      În România postdecembristă, 90% dintre ziarişti au ajuns să practice această meserie datorită relaţiilor personale. Această afirmaţie, aparent dură, nu minimalizează cu nimic meritul talentelor (acolo unde acestea există).
      Dar trăim în România şi, în ziaristică la fel ca în oricare alt domeniu, valoarea singură nu este suficientă. Absolvirea unei facultăţi de profil este un atu, calităţile profesionale sunt foarte importante, dar relaţia este suverană, fără ea nu ajungi nicăieri. Relaţia nu înseamnă neapărat rudenie sau interes meschin. În destule cazuri, relaţia este dată chiar de apreciere: cineva cu influenţă a ajuns cumva să-ţi cunoască talentele şi te recomandă conducerii unui canal mass-media. Sunt rarisime cazurile celor care au devenit jurnalişti pur şi simplu propunând materiale (bune) unei publicaţii. Cît despre concursuri de angajare, să fim serioşi: sînt rare şi fictive.
      Cine este ziarist?
      Nu putem vorbi despre ziarişti fără a stabili mai întîi despre cine se poate spune că are această meserie. La prima vedere, jurnalist ar fi orice persoană care scrie, regulat sau ocazional, într-o publicaţie (respectiv are materiale publicistice la radio ori TV). Lucrurile sunt puţin mai complicate. Nu cred că pot fi consideraţi ziarişti specialiştii din diverse domenii care asigură rubrici medicale, ştiinţifice, de sfaturi practice, de astrologie etc. În acelaşi timp, cred că doar la limită îi putem considera ziarişti pe cei care nu fac altceva decît să-şi dea cu părerea asupra unor subiecte (politice, în special, dar şi culturale), oricît de competenţi ar fi în această întreprindere. Cred, aşadar, că ziarist este cel care, măcar o perioadă din activitatea lui, a realizat materiale subsumate cel puţin unuia dintre genurile publicistice propriu-zise: reportaj, anchetă, interviu, ştiri. Mă grăbesc să precizez că această încadrare nu suferă de partis-pris, mai exact nu încearcă să tragă o linie între generaţii. Chiar dacă o bună parte dintre cititori nu ştiu asta, în marea lor majoritate editorialiştii şi conducătorii de azi ai publicaţiilor au practicat mai toate aceste genuri (mai bine sau mai rău, fireşte).

  6. Cate disconturi au primit carpatair in cei 14 ani de functionare pe aeroport, pai sa va spun ca e vorba de peste 30.000.000 euro. Bani furati de la statul roman si transferati in moldova si rusia. Petrov lasa gargara si da bani inapoi statului roman

  7. Bravo militiene Ciolan !!!vezi cand esti strans de momite,vomiti si peste norma!!!1,5 milioane de euro pentru cheltuieli curente !!!poate cineva sa explice ce reprezinta aceste cheltuieli curente?nimeni,niciodata !!!Samartinene du-te la puscarie !!!

  8. Aprobarea contractării unei linii de credit în valoare de 1,5
    milioane de euro cu posiblitatea prelungirii anuale , fără a depăşii trei ani de la data primei acordări cu BRD GSG destinată
    cheltuielilor curente. Totodată împuterniceşte directorul general, directorul economic şi directorul comercial al Societăţii să
    semneze contractul de credit; să semneze în numele şi pe seama societăţii, în forma şi conţinutul aprobate de adunarea generală extraordinară a acţionarilor; să semneze, să expedieze şi
    să primească, în numele şi pe seama Societăţii, toate documentele aferenente contractului de credit în legătură cu aceasta; să
    reprezinte Societatea în faţa oricăror autorităţi publice, notari
    publici, şi a persoanelor fizice în scopul îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare sau utile pentru încheierea şi perfectarea
    valabilă a contractului de credit şi să ducă la îndeplinire în numele şi pe seama societăţii, toate formalităţiile care ar putea
    fi necesare pentru validitatea şi obligativitatea contractului de
    credit faţă de Societate, conform art. 14 alin. (7), lit. r din Statutul S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara – „Traian Vuia“
    S.A. – Nota 11.139-29.06.2011.

  9. Domnule ziarist Radu Constantin!!!acest infractor deosebit de periculos,inca nedovedit!!!,de ce oare?,pe nume DEPUTAT SAMARTINEAN CORNEL MIRCEA,cum il numea intr-un proces penal la ICCJ,o X judecatoare,scapa de fiecare data !!!Acest dosar penal cu prejudiciu adus aeroportului Traian Vuia,care se ridică la 239.570,3 lei,este infim pe langa cel cu dividentele acordate celor 290 de angajati ai aeroportului din 2010-2012(au fost acordate,
    iar,ulterior au fost luate inapoi,cu un motiv ilar !!!Abuzul asupra angajatilor care in 2010,luna martie,au tras un semnal de alarma,dar mafia PDL ia executat fara drept de apel!!!au fost indepartati prin metode staliniste.Un martor cheie care trebuie neintarziat adus in fata DNA este COVASA IOANA(peste 35 de falsuri premeditate la ITM !!!),PREUNCA MIRCEA(consilier pe probleme de dosare penale fabricate !!!),CARAGUI CRISTIAN(tortionar,fost revolutionar la 17 ani !!!),care impreuna au nenorocit zeci de familii,prin MINCIUNA,PROSTIE CRUNTA si JAF !!!Poate scapa de acest dosar penal.fara parnaie !?!,dar de “umbra” celor umiliti NICIODATA…

  10. Nea Ciuca posteaza toate commenturile,fi baiat „salon” !!!Cite episoade sunt,ca incepe CM2014-Brasil?Scapa textilistul de pirnaie,ala are inscrisuri falsificate,cu date,sume,la greu,nu asa ?

  11. Asta da material. Felicitări. Trebuie sa vorbiti si cu oamenii care cu multă ura si nemernicie ia dat afara de doua ori lăsându-i fără loc de munca si venituri pentru copii lor. Dumnezeu este sus si va plăti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie