CFR reduce costurile energiei electrice pe calea ferată. Scad şi preţurile la bilete?

- Advertisement -

Această măsură operaţională aplicată de CFR SA, prin care SC Electrificare CFR SA gestionează şi furnizează energia electrică de tracţiune pe aproximativ 60% din reţeaua feroviară, are drept scop îmbunătăţirea relaţiei de business cu clienţii CFR, prin reducerea costurilor percepute tuturor operatorilor de transport feroviar pentru consumul de energie electrică.

Transferul activităţii de furnizare şi gestionare a energiei electrice în sistemul feroviar, de la CNCF CFR SA către SC Electrificare CFR, se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 211 din 24 mai 2006, privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Romania şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de modernizare a reţelei energetice Feroviare (2005) şi prin respectarea Acordului de împrumut BERD din 2012, privind restructurarea financiară a CNCF CFR SA, conform căruia achiziţionarea întregii cantităţi de energie electrică necesară sistemului feroviar se va realiza prin intermediul SC Electrificare CFR SA, de pe piaţa OPCOM.

“CFR SA a achitat, în primele 5 luni ale acestui an, celor 4 furnizori de energie electrică obligaţii financiare în valoare totală de aproximativ 636 milioane lei, filiala noastră SC Electrificare preluând astfel gestionarea energiei electrice de tracţiune şi furnizarea către operatorii feroviari pe 60% din reţeaua feroviară. Vom urgenta procedura de transfer, astfel încât serviciul de furnizare şi gestionare a energiei electrice să fie asigurat în toate zonele geografice doar de SC Electrificare CFR SA”, a declarat Macarie Moldovan, directorul general al CFR SA.

SC Electrificare CFR SA este filiala specializată a CNCF CFR SA care desfăşoară activitate de întreţinere, respectiv exploatarea instalaţiilor de electrificare, şi furnizare de energie electrică în sectorul feroviar.

În comunicatul emis de compania naţională de transporturi feroviare nu se menţionează însă concret, dacă această măsură va avea vreun efect în ceea ce priveşte costurile tichetelor de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

ENEL inchide toate magazinele maine si sambata! Afla cum poti plati facturile

Toate magazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi...

ENEL lasa o parte din Timisoara fara apa calda si incalzire

Compania locală de termoficare, Colterm, informează timișorenii că mâine...

Investitii Enel. Primarul Robu anunta ca in zona de sud a Timisoarei nu mai sunt pene de curent

Bezna de pe marile bulevarde din Timișoara sau de...

Robu anunță: Primăria Timișoara va da în judecată Enel

Primăria Timișoara ar putea da în judecată Enel. Cel...