Astfel de cazuri au descoperit şi poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră aseară, în jurul orei 18:00, când două persoane care au comis infracţiunea de conducere a unor vehicule din categoria moped fără a avea permis de conducere în acest sens.
Una dintre persoane a fost depistată pe str. Bujorilor, fiind identificată în persoana lui V.A., de 30 de ani, cu domiciliul în Chişoda şi a fost oprită pentru că nu avea cască de protecţie omologată, conform OUG 195/2002 republicată.
O altă persoană, care nu avea nici cască de protecţie, nici plăcuţă cu număr de înregistrare pentru moped şi circula în aceeaşi zonă. Aceasta a fost identificată în persoana lui C.A.Ş., de 20 de ani, şi are domiciliul în Timişoara.
În ambele cazuri s-au întocmit procese verbale de constatare a contravenţiei, cei în cauză fiind predaţi unui echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere solicitat la faţa locului, deoarece nu deţineau permis de conducere şi nici nu au deţinut vreodată.