Concursul naţional “Cărţile poştale îţi arată lumea” se află la a doua ediţie şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani. „Cartea poştală rămâne gestul cel mai personal de a spune că îţi pasă. Încurajăm noile generaţii să transmită cele mai apropiate gânduri într-un mod clasic şi nealterat: CARTEA POŞTALĂ!”, este de părere Alexandru Petrescu, CEO Poşta Română.
Competiţia are ca obiectiv stimularea copiilor de a utiliza, ca mijloc de comunicare, corespondenţa clasică şi de a-i ajuta pe aceştia să cunoască lumea prin intermediul imaginilor de pe cărţile poştale.
Premiile acordate câştigătorilor vor consta în sejururi la munte şi, respectiv, la mare în spaţiile de cazare ale Poştei Române. Copiii vor avea posibilitatea de a fi însoţiţi de părinţi şi de fraţi, dacă este cazul.
Regulamentul şi fişa de înscriere în concurs se pot descărca de pe site-ul Poştei Române, www.posta-romana.ro. Formularele de înscriere în concurs pot fi expediate la Oficiul Poştal Bucureşti 10, Căsuţa poştală 110 până la data de 26 septembrie 2014 (data limită a poştei).
Prima ediţie a evenimentului a avut loc în anul 2011, când o fetiţă a reuşit să acumuleze un număr de peste 9.000 de cărţi poştale din toate colţurile lumii, într-un timp relativ scurt, de doar 3 luni.
Foto:savannahseacrest.com