Timişoara are prea multe taximetre! Expresia asta o aud de mulţi ani, dar nimeni nu a schimbat nimic în registrul acordării licenţelor pentru această categorie de transport public. Mai grav de atât, controalele poliţiştilor, fie ei locali sau naţionali, sunt insuficiente, sau amenzile încurajatoare spre a încălca legea, altfel nu se explică în niciun fel existenţa în parcările destinate taxi-urilor a unui număr dublu de maşini decât cel prevăzut cu marcaje sau pe tăbliţe montate pe stâlpi.
„În timp ce şoferii din Timişoara sunt sancţionaţi cu maximă eficienţă atunci când încalcă regulile de staţionare, taximetriştii opresc când şi unde vor, de multe ori perturbând traficul în zonele aglomerate. Pe când aceleaşi măsuri şi împotriva lor? Pentru că, se presupune, pentru toţi funcţionează aceleaşi reguli!” a scris consilierul local Ştefan Sandu (PDL), pe Facebook, adăugând şi imaginea de mai sus.
De cealaltă parte, Poliţia Locală merge în controale „programate”, pe care le efectuează de regulă împreună cu liderii de sindicat ai taximetriştilor, iar atunci când sunt doar „în patrulare”, iar în staţia de taxi sunt zece maşini în loc de cinci, nici măcar nu se obosesc să se oprească, de măsuri nici nu poate fi vorba.
Şi totuşi, în mâinile cui stă „puterea” de a îndrepta lucrurile de acest gen dacă nu în cele ale consilierilor locali, prin iniţiative legislative care să înăsprească amenzile şi să dea „mână liberă” poliţiştilor locali pentru a interveni mai des şi fără „atenţionări”?
Majoritatea cetatenilor Timişoara se REVOLTĂ: Consilierii locali fac ce vor si cand vor cu banii contribuabililor, fara sa fie trasi la raspundere sau fara sa dea rapoarte asupra eficientei. Pe când măsuri împotriva lor?