Cursul euro a crescut de la 4,4250 la 4,4455 lei, care reprezintă maximul ultimelor două săptămâni. Piaţa s-a deschis aproape de 4,44 lei, nivel asemănător cu cel de la închiderea de marţi. Pe parcursul şedinţei tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4370 şi un maxim de 4,4470 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4370 – 4,44 lei.
Cursul dolarului american a atins cel mai ridicat nivel începând de la sfârşitul lunii ianuarie, de 3,3278 lei, faţă de 3,3046 lei, faţă de acum două zile. La rândul său, francul elveţian s-a apreciat de la 3,6349 la 3,6575 lei, maxim al ultimelor peste două săptămâni.
Evoluţii asemănătoare cu ale leului aveau şi monedele din regiune. Astfel, cea poloneză se deprecia la 4,188 – 4,215 zloţi iar cea maghiară cobora până la 317,2 forinţi, nou maxim al acestui an.
Perechea euro/dolar atingea ieri un minim de 1,3334 dolari, o cotaţie mai mică fiind înregistrată în 11 noiembrie 2013.
Scăderea euro se datorează pe de o parte perspectivelor ca moneda americană să devină mai atractivă odată cu creşterea dobânzilor în SUA, iar pe de alta anunţului că preşedintele rus a solicitat guvernului să vină cu o ripostă la sancţiunile economice europene şi americane, impuse urmare a conflictului armat din Ucraina.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3332 – 1,3372, respectiv la 1,3355 – 1,3381 dolari pe decembrie, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.295 – 1.302 dolari.