Căminul Cultural din Stamora Română ”suge” zeci de mii de euro din bugetul comunei, deși NU EXISTĂ! FOTO/VIDEO

- Advertisement -
Așa cum vă promiteam la începutul acestei săptămâni revenim cu un nou material al cărui personaj principal este primarul comunei Sacoșu Turcesc, Gabriel Koller – un personaj extrem de controversat, care ”face” multe.

Dacă marți vă arătam cum același Koller, primarul comunei Sacoșu Turcesc a ales să ordone, ”la mișto”, instalarea unui loc de joacă total inacdevat atât ca locație cât și ca întrebuințare, astăzi vă prezentăm cum reușește primarul să bage bani, și nu puțini, într-o clădire care nici măcar nu este ridicată în totalitate. Conform bugetului adoptat de Consiliul Local al comunei Sacoșu Turcesc, administrația locală alocă pentru ”reabilitarea Căminului Cultural din Stamora Română” nu mai puțin de 300.000 de lei fără TVA, echivalentul a 66.666 de euro, așa cum se poate vedea și în imaginea alăturată. 

Ne întrebăm ce anume vrea primarul să reabiliteze la acest Cămin Cultural, întrucât, urmărind înregistrarea video de mai jos, veți putea observa că din această clădire există numai pereții și fundația, neavând momentan nici măcar geamuri și uși, să nu mai pomenim de alte ”finisaje”.

”Scheletul” Căminului Cultural din Stamora Română a fost ridicat încă de acum aproape 30 de ani, când satul aparținea din punct de vedere administrativ de Liebling și a rămas în același stadiu timp de mai bine de un sfert de secol. Locuitorii din sat spun că actualul edil, Gabriel Koller, nu a făcut nicio investiție în localitatea lor de când acesta a fost ales primar, în urmă cu 14 ani. De ce? Numai el știe…

Contactat de Vocea Timișului pentru a fi chestionat cu privire la starea Căminului Cultural al satului Stamora Română și cum ar putea ”înghiți” acesta în jur de 80.000 de euro numai în 2014 (deși se apropie finalul acestui an), fără a suferi ”modificări”, Gabriel Koller a refuzat ferm dialogul cu noi. Contactat telefonic pentru a afla și punctul său de vedere, deși cu numai câteva minute în urmă plecase de la ”locul de joacă” creat copiiilor din sat, acesta a spus că ”sunt plecat la Timișoara. Întrebați-o pe doamna Niță (făcând referire la faptul că ne-a văzut alături de consiliera locală Gabriela Niță), vă spune ea tot despre Stamora și despre Sacoș. E cel mai bine informată. Vă mulțumesc mult, sănătate vă doresc, Doamne-ajută!”, după care a închis telefon în nas reporterului nostru.

Umblă vorba prin târg că Gabriel Koller (PDL) ar vrea să semneze o adeziune pentru a se ”transfera” la PSD, iar unul dintre membrii sus-puși ai social-democraților i-ar fi refuzat intrarea în partid, tocmai pentru că e-n ”cărți” la DNA după toate aceste ”năzdrăvănii”…

[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=yJ6X_bEp7tE]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Politistii locali care patruleaza in CIVIL, ”curata” bugetul nesimtitilor, la Timisoara

Acțiunile polițiștilor locali care patrulează în civil prin Timișoara...

Loc de joaca pentru copiii din Sacalaz, amenajat chiar in centrul comunei

Locuitorii din comuna timișeană Săcălaz își vor putea duce...

Un liberal acuza: Ministerul Culturii nu a prevazut nici un leu pentru ”Timisoara – Capitala Europeana a Culturii”

Liviu Brătescu, președintele Comisiei Naționale de Cultură, Culte și...

Timisoara are oficial buget. PSD si primarul Robu au lasat dusmania la o parte

1,4 miliarde de lei - atât are la dispoziție...